Patriarhia Română: În trei momente vor fi trase clopotele tuturor bisericilor din ţară pentru Regele Mihai. PROGRAM FUNERALII

Clopotele catedralelor, mănăstirilor și bisericilor din întreaga țară vor fi trase în trei momente distincte în cadrul ceremoniilor religioase oficiate cu prilejul înmormântării Regelui Mihai I, a anunțat marți Patriarhia Română.
Romania TV
12 dec. 2017, 17:33
Patriarhia Română: În trei momente vor fi trase clopotele tuturor bisericilor din ţară pentru Regele Mihai. PROGRAM FUNERALII

Un prim moment va fi miercuri, la ora 11,00, când este programată sosirea sicriului pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, clopotele vor fi trase de două ori sâmbătă — mai întâi la ora 12,30, la începutul slujbei de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, apoi la ora 18,30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș.

„Întrucât spațiul Catedralei Patriarhale din București este insuficient de încăpător pentru toți invitații, Casa Regală a solicitat Patriarhiei Române ca în interiorul Catedralei și în spațiile din imediata ei proximitate să aibă acces doar Familia Regală și un număr restrâns de invitați, în timpul slujbei de prohodire (înmormântare), sâmbătă, 16 decembrie 2017, orele 12,30 — 14,00”, se menționează în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale este autorizat să transmită următoarele actualizări ale programului funeraliilor Regelui Mihai I al României din ziua de sâmbătă, 16 decembrie privind orarul ceremoniilor funerare și traseul Trenului Regal:

În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment. 

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul: 

–       Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.

–       Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.

–       Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

–       Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite la adresa email [email protected].

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare. 

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

  • Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
  • Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
  • Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00. 

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis. 

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

  • Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
  • Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
  • Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
  • Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
  • Să aibă la ei un document de identitate.
  • Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
  • Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
  • În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
  • Să coopereze cu personalul specializat al Ministerului Afacerilor Interne pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Regal.
  • Alergatul în perimetrul de siguranță este strict interzis.
  • Să respecte programul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori și indicațiile personalului specializat al Ministerului Afacerilor Interne.

 

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. 

La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De la ora 11.30 la ora 12.45, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

 

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localități: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Pitești (ora 16.46). Toți cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt așteptați în gara orașului lor.

 

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

 

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

 

Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

Cărți de condoleanțe sunt deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje  

Pentru orice detalii, puteți contacta Secretariatul Regal și Biroul de Presă la adresa e-mail [email protected] și la telefonul 021 319 09 72. și la telefonul 021 319 09 72.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care ascunde un secret întunecat. Aici, mai mulți oameni au fost aruncați de pe stânci
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor avea bani, vacanțe și noroc în dragoste. Le merge mai bine ca oricând
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
A încercat la Ramona Gabor! Pescobar a aruncat lanseta, dar şi-a luat-o peste bot 😂 Imaginile sunt fabuloase
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Statul taie banii. N-ai dreptul să refuzi inspecția. Nu mai primești niciun leu un an întreg
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ucrainenii capturează 2.000 de prizonieri ruși în regiunea Kursk
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...