Democraţii din Alabama au învins chiar în bastionul tradiţional a republicanilor. Pentru Trump, este o înfrângere majoră

Candidatul democrat pentru Senat în statul Alabama, Doug Jones, a reușit marți să câștige în acest bastion al conservatorilor, învingându-l pe controversatul republican Roy Moore, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore și care a fost susținut de președintele SUA, Donald Trump, informează miercuri AFP și dpa.
Filip Stan
13 dec. 2017, 08:01
Democraţii din Alabama au învins chiar în bastionul tradiţional a republicanilor. Pentru Trump, este o înfrângere majoră

Candidatul democrat pentru Senat în statul Alabama, Doug Jones, a reușit marți să câștige în acest bastion al conservatorilor, învingându-l pe controversatul republican Roy Moore, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore și care a fost susținut de președintele SUA, Donald Trump, informează miercuri AFP și dpa.

Democratul Doug Jones l-a învins pe magistratul ultraconservator Roy Moore la finalul unei campanii virulente care a captivat SUA și care va priva partidul aflat la putere de un prestigios loc în camera superioară a Congresului. Înfrângerea este una foarte personală pentru președintele SUA, care și-a îndemnat susținătorii la loialitate în numele continuării programului său de reforme. Din 1992, niciodată un democrat nu a fost ales senator în acest stat din sudul SUA, potrivit Agerpres.

Donald Trump l-a susținut pe Roy Moore în pofida acuzațiilor care i se aduceau acestuia, în încercarea de a păstra acest fotoliu, pentru a îmbunătăți șansele adoptării, într-un termen scurt, a marii scăderi de impozite ce este examinată în prezent în Congres.

La cartierul general al lui Roy Moore, în Montgomery, vestea nu a fost anunțată la microfon, susținătorii reuniți la fața locului asimilând-o în tăcere, pe fondul unei muzici ambientale. Acum, majoritatea senatorială va fi de 51 de locuri din 100, reducând marja de manevre aproape la minim.

Cu excepția notabilă a lui Donald Trump, majoritatea parlamentarilor republicani au tăiat punțile de legătură cu Moore după publicarea mărturiilor femeilor, pentru a evita murdărirea imaginii lor prin asociere. Fără îndoială, democrații ar fi folosit prezența lui Roy Moore în Senat ca pe o armă electorală în 2018, an în timpul căruia alegeri legislative ar urma să reînnoiască întreaga Cameră a Reprezentanților și o treime din Senat.

Fost judecător la Curtea Supremă a statului, Moore, care are în prezent 70 de ani, a fost acuzat de mai multe femei că le-a hărțuit pe când ele erau adolescente iar el avea în jur de 30 de ani, una dintre ele afirmând că Moore a încercat să inițieze un contact sexual când ea avea doar 14 ani. Roy Moore a negat toate aceste acuzații.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Capital.ro
Avertismentul BNR pentru românii care preferă banii cash. Ce se întâmplă cu bancomatele
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Reducere la plata impozitelor pe 2025. Toți românii beneficiază de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a primit lovitura finală. Anunțul serii în România: Nu va putea candida în 2025
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Ministrul Educaţiei militează pentru un salariu de bază crescut pentru profesori
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”