Incidentul s-a petrecut miercuri, într-o zonă de recreere din sud-estul statului Victoria. Un membru al Country Fire Association (CFA) a apropiat o brichetă de iarba înaltă pentru a demonstra cât de repede ard materialele inflamabile.
Demonstrația sa a fost mai mult decât elocventă după ce a declanșat un incendiu periculos care a amenințat să mistuiască localitatea Balmoral în care trăiesc circa 300 de persoane. De asemenea, incidentul a condus la evacuarea unui azil și la închiderea temporară a unei școli.
”Personalul este foarte jenat astăzi și ne cerem scuze comunității din Balmoral pentru ce s-a întâmplat ieri”, a declarat joi la postul local de radio 3AW directorul adjunct al CFA, Alen Slijepcevic.
Acesta a precizat că pompierul care a stat la baza incidentului ”nefericit” este un membru experimentat. El a ”declanșat (focul) pentru a demonstra cât de inflamabil este carburantul”, în timpul unei sesiuni de informare cu privire la pericolele pe care o prezintă incendiile de vegetație.”Evident, el este foarte jenat și îngrijorat cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla în acele circumstanțe”, a adăugat Slijepcevic.
O restricție totală de la aprinderea focului în exterior a fost instituită miercuri în toată regiunea aflată la circa 350 de kilometri nord-vest de Melbourne în condițiile în care temperaturile au depășit 40 de grade Celsius.
Până miercuri seara focul a fost izolat după eforturile făcute de echipajele terestre de pompieri, autoutilitarele de stingere a incendiilor și a câteva aeronave speciale.
Slijepcevic a menționat că nu s-au înregistrat daune materiale semnificative, iar o anchetă independentă este în curs de desfășurare. El a precizat că pompierul nu a fost disponibilizat.