Robbie Williams a trecut prin clipe de groază: „Mi-a amorţit braţul stâng şi salivam excesiv”

Robbie Williams a dezvăluit că doctorii i-au descoperit o anomalie cerebrală în luna septembrie, motiv pentru care a fost internat timp de o săptămâna la terapie intensivă şi a fost nevoit să anuleze trei concerte pe care ar fi trebuit să le susţină în Rusia, în cadrul turneului „The Heavy Entertainment Show".
Romania TV
14 dec. 2017, 13:38
Robbie Williams a trecut prin clipe de groază:

Cântăreţul a început să se simtă rău în timpul unui spectacol pe care îl susţinea în septembrie, în Zurich. „Mi-a amorţit braţul stâng şi salivam excesiv. Mă durea capul şi îmi era greu să respir”, a spus artistul pentru tabloidul The Sun.

În ciuda stării sale, Robbie Williams a susţinut spectacolul până la final, după care a călătorit la Londra pentru a face analize de urgenţă. „Au găsit câteva anomalii, inclusiv ceva la creier, care părea să fie sânge”, a spus artistul, precizând că a fost internat la terapie intensivă, unde a rămas timp de o săptămână.

Citeşte şi Robbie Williams a ajuns la terapie intensivă, şi-a anulat toate concertele

Apoi, cântăreţul s-a întors în Los Angeles la soţia sa, Ayda Field, şi la copiii lor – Teddy, în vârstă de 5 ani, şi Charlie, în vârstă de 3 ani. „Mi s-a spus să evit stresul pentru câteva săptămâni – să fiu liniştit, să dorm”, a spus el.

Robbie Williams a precizat că şi-a schimbat stilul de viaţă după acest incident, potrivit news.ro.

„Am realizat că am 43 de ani, nu 23, şi că trebuie să am mai multă grijă de mintea şi corpul meu. Aşa că am început să fac yoga şi pilates şi să meditez. Am realizat că deşi am tot ceea ce am, nu sunt invincibil”, a mai spus cântăreţul, care a precizat că a renunţat la băuturile alcoolice încă de acum 18 ani.

În luna octombrie, într-o înregistrare video publicată pe contul personal de YouTube, cântăreţul a declarat că s-a refăcut timp de cinci săptămâni, fără să ofere detalii despre boala de care a suferit.

Robbie Williams îşi va relua turneul în luna februarie, cu concerte în Australia şi Noua Zeelandă.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Mașina românească despre care se spune că a fost copiată de Mercedes. Nu era performantă, dar mulți se lăudau cu ea
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor al tuturor timpurilor. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Românii care rămân fără un sfert din pensie. Legea se schimbă, dispare grupa I de muncă pentru acest domeniu
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Zeci de medici români din Franța sar în apărarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon acuzate de omor: „Sunt ostracizate și tratate precum criminali de drept comun”
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Stațiunea balneo-climaterică cu cel mai pur aer din Europa. O adevărată atracție pentru turiști
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Doliu în lumea cinematografiei! Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Capital.ro
Mașinile care au primit interzis în Ungaria. Se aplică până pe 20 august
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Alain Delon – o carieră legendară și un rămas bun emoționant
MediaFlux
A VENIT DECIZIA! Cu CÂT CRESC PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...