Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti transmite, într-un comunicat de presă remis vineri agenţiei de presă MEDIAFAX, că modificarea articolului 97 şi a articolului 139 din Codul de procedură penală va face imposibilă folosirea în procesul penal a înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în zona comiterii faptelor penale.
Ca să sublinieze importanţa folosirii acestor mijloace de probă, procurorii au enumerat câteva cauze în care identificarea rapidă a autorilor infracţiunilor precum şi soluţionarea dosarelor au fost posibile datorită folosirii imaginilor camerelor de supraveghere:
„ În anul 2012, organele de urmărire penală au fost sesizate despre omorul comis de către I.G. asupra surorii sale I. N.; înjunghierea s-a produs în dreptul camerelor de supraveghere ale staţiei de alimentare a RATB, putând fi observate cruzimile cu care aceasta s-a produs (câteva sute de lovituri de cuţit).