Tăriceanu, despre referendumul pe tema monarhiei: Trebuie să reunim acele forţe care sunt favorabile. Ce prevede Constituţia

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat luni că opţiunile sale monarhice sunt cunoscute, dar că un referendum trebuie precedat de o amplă dezbatere în timpul căreia cetăţenii să fie convinşi de utilitatea schimbării formei de guvernământ. Potrivit Constituţiei, forma republicană de guvernământ nu poate face obiectul revizuirii actului fundamental.
Filip Stan
18 dec. 2017, 14:00
Tăriceanu, despre referendumul pe tema monarhiei: Trebuie să reunim acele forţe care sunt favorabile. Ce prevede Constituţia

”Organizarea unui referendum presupune întâi o dezbatere şi cred că în special pe acest subiect e nevoie nu numai de o dezbatere, ci şi de a cântări foarte bine argumentele în favoarea organizării unui referendum. Sunt convins că în ultima perioadă simpatia pentru Casa Regală, iar acest lucru l-am văzut încă din 2011, când a venit Regele Mihai în Parlament, simpatia pentru Casa Regală a crescut foarte mult şi încrederea românilor în forma de guvernământ denumită monarhia constituţională. Cred că un astfel de subiect merită o dezbatere cât mai amplă la nivelul societăţii, dar trebuie să reunim acele forţe care sunt favorabile şi să convingem cât mai mulţi dintre cetăţeni cu privire la utilitatea schimbării formei de guvernământ. Acest lucru, în cazul în care subiectul va deveni unul de interes, putem să demarăm aceste discuţii anul viitor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Mediafax.

El a mai spus că opţiunile sale monarhice sunt cunoscute.

”E interesant de analizat sistemul constituţional românesc, hibrid, care are sădite în el germenii conflictului. Acest paralelism de putere executivă între Guvern şi preşedinte a dus permanent la tensiuni, la conflicte. Suntem una dintre puţinele ţări din Europa care fac o excepţie de la regula democraţiilor parlamentare, unde preşedintele joacă un rol nu simbolic, ci mai degrabă de reprezentare. La noi este această problemă permanentă pe care va trebui să avem curajul să o abordăm, pentru că altfel energiile societăţii într-o măsură importantă sunt consumate pe dezbateri sterile”, a adăugat Tăriceanu.

El a mai spus că monarhia constituţională are avantajul că situează monarhul deasupra şi în afara jocului politic şi a partidelor politice, ceea ce în cazul sistemului din România ”nu este cazul”.

”Preşedintele, în loc să fie arbitru, preferă tot timpul să fie un jucător care, în loc să-şi îndeplinească rolul constituţional de a media între puterile statului, îşi pierde credibilitatea. (Referendumul -n.r.) nu trebuie organizat oricum. În primul rând, trebuie să vedem ce zice Constituţia. Sigur că un astfel de referendum trebuie decis în momentul în care există ori o majoritate consitentă, ori se realizează un consens general”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Ce prevede Constituţia privind sistemul de guvernământ

România este republică, potrivit Constituţiei, iar forma de guvernământ nu poate fi subiect de revizuire.

ARTICOLUL 1

Statul român  

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

ARTICOLUL 152

Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a enunţat, luni, ipoteza convocării unui referendum pe tema monarhiei, el apreciind că poporul român poate fi întrebat dacă vrea republică sau monarhie şi arătând că PSD nu exclude ca un astfel de referedum să aibă loc în viitorul apropiat.

Citeşte şi: Referendum pentru monarhie? Anunţul surprinzător al preşedintelui PSD

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy