Pompierii sibieni au intervenit pentru căutarea unui autoturism posibil căzut în râul Olt, în zona localității Boița.
Marţi, în jurul orei 13.00, echipajul de scafandri a confirmat existența unui autovehicul în apă. La scurt timp, maşina, înmatriculată în Bacău, a fost scoasă, iar în interiorul acesteia a fost găsit trupul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani.
Pentru căutarea și scoaterea autoturismului din apă, s-a intervenit cu două bărci, un autocamion, o autospecială de transport, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Poliţia a deschis o anchetă, pentru a stabili cauzele producerii accidentului. De asemenea, urmează să se stabilească şi identitatea persoanei descoperite decedată.