DNA: Fosta conducere a Poliţiei Locale Bucureşti, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu UPDATE

Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti, şi alţi trei şefi de servicii din cadrul aceleiaşi instituţii au fost trimişi în judecată miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu. Ei au fost suspendaţi din funcţii.
Iulian Tudor
20 dec. 2017, 13:00
DNA: Fosta conducere a Poliţiei Locale Bucureşti, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu UPDATE

UPDATE Cei patru şefi de servicii din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu de procurorii anticorupţie vor fi suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.

„Direcţia Naţionala Anticorupţie a anunţat astăzi ca fostul director al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, împreună cu alţi patru şefi de servicii din cadrul instituţiei, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Referitor la această situaţie, Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control face următoarea precizare: potrivit Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, şefii serviciilor Achiziţii, Juridic, Buget şi Contabilitate – adică cei trimişi în judecată de procurorii anticorupţie – urmează a fi suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei”, relevă comunicatul.

Potrivit sursei citate, cei patru angajaţi ai Poliţiei Locale deferiţi Justiţiei de către procurorii anticorupţie sunt acuzaţi în rechizitoriu că, în calitatea lor de coordonatori ai serviciilor Achiziţii, Juridic, Buget şi Contabilitate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu au încheiat cu o societate comercială contracte prin care au fost externalizate, nelegal, serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni. Prin acest demers s-a produs Primăriei Capitalei un prejudiciu de 380.857 de euro.

„În acest caz, Gabriela Firea, primarul capitalei, a dispus – chiar între primele măsuri ale mandatului său – efectuarea unor cercetări amănunţite de către Corpul de Control al Primarului General. În baza rezultatelor anchetei – care au devoalat nereguli grave în privinţa contractelor semnate de DGPLCMB cu respectiva societate comercială – au fost luate măsurile legale ce se impuneau”, se mai arată în comunicat. 

________

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi abuz în serviciu, potrivit unui comunicat DNA.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi Justiţiei şi Mihaela Cărnaru, la data faptei şef Serviciu Buget Financiar în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Gabriel Florin Andrei, la data faptei şef Serviciu Achiziţii Investiţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Carmen Gabriela Barbu, la data faptei şef Serviciu Juridic în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, şi Camelia Ionescu, la data faptei şef Serviciu Contabilitate în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, toţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis judecătorilor că, în perioada 2010 – 2011, Ion Ţincu, Mihaela Cârnaru, Gabriel Andrei, Carmen Barbu şi Camelia Ionescu, în calităţile menţionate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu (referitoare la coordonarea activităţilor Poliţiei Locale, la verificarea legalităţii cheltuirii bugetului instituţiei menţionate, la verificarea legalităţii achiziţiilor publice, la verificarea legalităţii contractelor încheiate şi la verificarea legalităţii plăţilor), ar fi încheiat cu o societate comercială două contracte şi un act adiţional prin care au fost externalizate, în mod nelegal, serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni.

Mai mult, arată sursa citată, angajaţi ai societăţii respective ar fi fost asimilaţi celor ai Poliţiei Locale din Primăria Capitalei, ei fiind menţionaţi atât în cadrul contractelor, cât şi într-o dispoziţie emisă în mod nelegal de Ion Ţincu drept agenţi ai acestei structuri.

„Prin aceasta, unor angajaţi ai unei societăţi comerciale cu răspundere limitată le-au fost conferite prerogative legate de activităţi ce presupun exerciţiul autorităţii de stat, respectiv portul uniformei şi însemnelor Poliţiei Locale, patrularea, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor”, precizează anchetatorii.

DNA mai arată că, în perioada iulie – decembrie 2011, „agenţii” respectivi, în fapt angajaţi ai unei societăţi comerciale, ar fi constatat săvârşirea de fapte contravenţionale şi au aplicat 3.317 amenzi contravenţionale (în valoare totală de 4.698.992 lei).

Procurorii susţin că, prin aceste demersuri, a fost produs Primăriei Municipiului Bucureşti un prejudiciu în cuantum de 380.875,84 euro, reprezentând valoarea contractelor încheiate în mod nelegal, concomitent cu obţinerea de către firma beneficiară a unui folos necuvenit în cuantum de 499.390 lei, stabilit după scăderea cheltuielilor presupuse de desfăşurarea contractelor.

Procurorii informează că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin Gabrielei Carmen Barbu, Mihaelei Mioara Cărnaru şi lui Gabriel Florin Andrei.

DNA informează că, până la data întocmirii rechizitoriului, Primăria Municipiului Bucureşti nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Traseu modificat pentru autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea 77,02 kilometri, va trece prin trei județe și va face legătura cu București
Capital.ro
Călin Georgescu va fi lăsat să candideze la prezidențiale? Decizia pe care o așteaptă toată România
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Seniorii vor primi a 13-a pensie! Cum se vor acorda ajutoarele financiare
Adevarul
Bula imobiliară se fisurează, cum ne protejăm finanțele. Un cunoscut bancher explică miturile care ne fac să luăm decizii greșite
wowbiz.ro
Acesta e coiful „geamăn” al celui din Coțofenești, furat în Olanda. Cum a ajuns în SUA | EXCLUSIV
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Călinb Georgescu, noi controverse. Declarații care aprind România
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a dat ordin peste tot în România! Devine obligatoriu până în cele mai izolate sate și cătune
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea vor fi cercetate disciplinar
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Trei Ierarhi! Ce este interzis de 30 Ianuarie și cui spunem la mulți ani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un asteroid riscă să lovească Pământul. Când spun specialiștii că ar putea avea loc incidentul: Poate produce o puternică explozie în atmosferă