Directorul unei şcoli din Iaşi, acuzat de violenţă, a demisionat, dar a rămas la catedră

O profesoară a şcolii din Bosia, care a fost şi director, este reclamată de cadrele didactice, de părinţi şi elevi, că este violentă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi demarând o anchetă. Femeia a demisionat, însă cei care o acuză spun că se tem pentru că a rămas, totuşi, cadru didactic.
Alina Costache
20 dec. 2017, 20:31
Directorul unei şcoli din Iaşi, acuzat de violenţă, a demisionat, dar a rămas la catedră

Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitat (USLIP) Iaşi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a primit, încă din luna octombrie, sesizări de fapte de violenţă fizică şi psihică de la colegii săi, angajaţi la Şcoala din Bosia. Potrivit acestora, directorul şcolii ar fi lovit elevii şi s-ar fi purtat necorespunzător cu cadrele didactice. Un incident a avut loc chiar în timpul vizitei efectuate de acesta la şcoală.

„În momentul în care am ajuns în incinta şcolii, parterul era plin de copii, părinţi şi profesori. Doamna directoare când m-a văzut m-a apucat de mâini şi m-a împins brutal în faţă. Era într-o evidentă stare de surescitare. Am profitat de un moment de neatenţie din partea dumneaei şi am invitat afară câteva cadre didactice. În timp ce discutam a ieşit un copil căruia îi curgea sânge pe faţă. Mama venea din urmă şi mi-a spus „Uitaţi, mi-a bătut copilul acum”. Iniţial am crezut că a spus copilul ceva. Am întrebat ce s-a întâmplat. Copilul nu a spus absolut nimic. Pur şi simplu i-a ieşit în faţă. Am încercat să evităm un pericol imediat. Exista probabilitatea să mai fie rănit careva dintre copii, sau mai mulţi, sau chiar dintre profesori”, a declarat Laviniu Lăcustă.

Potrivit liderului USLIP Iaşi, cadrele didactice au ajuns să se teamă de directoarea Şcolii din Bosia din cauza atitudinii acesteia, care ar avea un comportament „exagerat” de la începutul anului şcolar.

Liderul USLIP a sesizat, în acest caz şi Ministerul Educaţiei, deoarece, deşi nu mai este director, Valeria Moisă încă predă la catedră.

„Este în continuare cadru didactic”, a critică liderul USLIP Iaşi.

La rândul său, Oana Danielevici, profesor la Şcoala din Bosia, a declarat că directorul şi-a schimbat atitudinea în urmă cu mai bine de un an, dar că situaţia s-a agravat din luna septembrie.

„A fost un profesor bun. Nu am avut probleme. Pe parcursul anilor am observat schimbări dar în ultima perioadă s-a schimbat foarte tare. A început să folosească un ton foarte violent”, a declarat Oana Danielevici.

Inspectorul general adjunct, Bogdan Bârzoi, a declarat că, din punctul de vedere al Inspectoratului Şcolar Judeţean, nu se poate face nimic mai mult, deoarece Valeria Moisă a intrat în concediu medical imediat după incidentele din octombrie şi când s-a întors, în urmă cu o săptămână, şi-a depus demisia din funcţia de director, aceasta rămânând cadru didactic în şcoală.

„Mai întâi a fost o solicitare din partea doamnei director pentru o oră de dirigenţie, deşi legea stabileşte foarte clar că pentru un director acesta ar fi fost un caz excepţional. De aceea, Inspectoratul a refuzat. Apoi au fost două evenimente petrecute în aceeaşi zi. Pe 5 octombrie, un părinte a venit la Inspectorat şi a reclamat că doamna director i-a lovit copilul. Un telefon al liderului USLIP Iaşi, domnul Laviniu Lăcustă, care mi-a spus că este la Şcoala Bosia unde este o situaţie care depăşeşte toate limitele. (…) Am discutat personal cu cadrele didactice. Se pare că aceste derapaje au mai avut loc în anii precedenţi dar că s-au acutizat de la începerea anului şcolar”, a declarat Bogdan Bârzoi, inspectorul IŞJ Iaşi.

Potrivit acestuia, Inspectoratul Şcolar nu poate să decidă desfacerea contractului de muncă, pentru că profesoara de chimie este angajatul şcolii, nu al inspectoratului. Acesta recunoaşte, însă, că situaţia a scăpat de sub control la acea şcoală.

Valeria Moisă a fost director al şcolii din Bosia timp de 27 de ani. Acum, şcoala are un nou director.

Valeria Moisă nu a vrut să comenteze situaţia în faţa jurnaliştilor, spunând că toate explicaţiile le-a dat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Condimentul care stimulează metabolismul și accelerează digestia, recomandat de Mihaela Bilic: „Merge și cu carne și cu pește și cu legume și cu orez”
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise. Decizia autorităților: Accesul va fi restricționat
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT! Imagini de INFARCT cu vedeta fără haine, niciodată NU ai văzut-o așa
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Piersici la grătar cu înghețată. O rețetă fabuloasă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul și singurul mesaj sfâșietor pe care femeia l-a postat după ce fiica i-a fost omorâtă
substantial.ro
Sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris: Finala la 100m liber cu David Popovici în prim-plan
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?