Legea privind înfiinţarea unui liceu teologic în Tg. Mureş cu predare exclusiv în limba maghiară, adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat joi cu 172 de voturi "pentru", 62 de voturi "împotrivă şi 8 abţineri proiectul UDMR de înfiinţare a unui liceu teologic la Târgu Mureş cu predare exclusiv în limba maghiară, noua unitate de învăţământ urmând să funcţioneze într-un corp al Colegiului Naţional „Unirea", potrivit news.ro.
Romania TV
21 dec. 2017, 11:06
Legea privind înfiinţarea unui liceu teologic în Tg. Mureş cu predare exclusiv în limba maghiară, adoptată de Camera Deputaţilor

Proiectul a fost aprobat miercuri cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere în comisia de învăţământ a Camerei, iar PMP şi PNL au părăsit sala. Iniţiativa a fost susţinută inclusiv de deputaţii USR, care au explicat că, dincolo de „trocul politic”, se află dreptul copiilor la educaţie.

Potrivit unui amendament adus de Lavinia Cosma, deputat USR, Liceul Teologic Romano-Catolic II „Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş va funcţiona în corpul B al Colegiului Naţional „Unirea”, acolo unde a funcţionat până în 1948 liceul teologic.

„Pe noi ne interesează ca aceşti copii să aibă sistem de educaţie bun. Din păcate, de-a lungul vremii, s-a transformat într-o luptă politică. Personal, mă deranjează ca faceţi lucrurile astea pe repede-nainte, însă susţinem dreptul la educaţie al acestor copii”, a susţinut Lavinia Cosma.

Deputatul PMP Robert Turcescu a ales să nu participe la dezbaterea pe proiect, lăsându-l în locul său pe Marius Paşcan, deputat de Târgu Mureş, şi a acuzat UDMR că face „troc politic”. El a spus că nu există nicio urgenţă pentru care liceul să fie înfiinţat în grabă, prin procedură legislativă.

„Acest proiect nu avea ce să caute pe ordinea de zi. Faceţi un troc politic, un joc periculos, iar România nu poate funcţiona după un troc politic. (…) Pe de altă parte, vă atrag atenţia asupra tensiunilor produse de proiect. Mare atenţie, este mai mult decât un semnal de alarmă. Suntem în mijlocul anului şcolar, nu există nicio urgenţă. Sunt proiecte care aşteaptă din 2011. Le înţelegem dorinţa celor de la UDMR şi probabil este nevoie de un astfel de liceu, dar nu în aceste condiţii. (…) Ceea ce faceţi astăzi aici este extrem de periculos”, a spus Robert Turcescu.

La rândul său, Marius Paşcan a acuzat grupul UDMR de discriminare pentru elevii români, spunând că nu fac altceva decât să transforme Târgu-Mureş într-un „poligon de tragere”. El a comparat situaţia din prezent cu un alt caz, când elevii români au fost scoşi cu forţa din liceu.

„Acum e la fel. S-a încercat şi scoaterea claselor româneşti de către etnii. Puneţi-vă în situaţia părinţilor. Le vârâţi pe gât părinţilor, la o presiune şi un troc politic inadmisibil, această vânzare care reprezintă o trădare a intereselor naţionale”, a spus deputatul.

El a susţinut că proiectul nu se justifică, în condiţiile în care nu sunt nici măcar suficienţi elevi maghiari care să ocupe toate clasele alocate în prezent, precizând, de asemenea, că iniţiativa se bazează pe informaţii eronate şi că există foarte multe derogări de la Legea educaţiei.

„Nu se justifică. Potrivit informaţiilor de la Inspectoratul Şcolar, din 53 de clase de la începutul anului, au fost ocupate doar 49. Nu au fost suficienţi elevi care să le ocupe. Numeroase clase de limba maghiară au sub 15 elevi. În plus, sunt multiple derogări de la Legea educaţiei. Este o cauză penală, oameni buni. Chiar vreţi să învingeţi şi justiţia? Nu transformaţi Târgu-Mureş în poligon de tragere. Ia veniţi să vorbiţi cu părintii copiilor români, să vedeţi ce părere au despre faptul că le sunt scoşi din şcoală elevii! Nu ne trădaţi, nu ne vindeţi ţara”, a spus deputatul PMP.

Iniţiatorii proiectului, deputaţii UDMR, susţin, însă, că înfiinţarea liceului teologic cu predare în limba maghiară îndeplineşte o „nevoie esenţială”.

„În momentul de faţă este singura soluţie pentru ca elevilor să le fie respectat dreptul constituţional la educaţie şi să aibă o şcoală funcţională la Târgu-Mureş. Din punctul nostru de vedere, este o nevoie esenţială”, a declarat deputatul UDMR Szabó Ödön.

Senatul a adoptat la începutul lunii un proiect de lege privind modificarea Legii educaţiei, cu un amendament al UDMR care prevede că unităţile de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale să poată fi înfiinţate şi de Parlament şi de autorităţile locale şi judeţene.

Camera Deputaţilor este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Senatul.

viewscnt

DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Informația dimineții despre Călin Georgescu. Toți românii trebuie să știe adevărul
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Mercur retrograd în decembrie. Zodiile care vor prospera. Nativii care vor pierde bani
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Este interzis să faci asta vecinilor. Închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă
StirileBZI
Ofertă de nerefuzat! Salarii de 1.500 de euro pe lună pentru românce
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Criza industrială din Germania: Volkswagen anunță concedieri masive, sindicatele promit proteste
MediaFlux
FAMILIA lui Călin Georgescu este ÎN PERICOL! Câștigătorul alegerilor NU MAI IESE din CASĂ
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie