Uniunea Europeană prelungeşte SANCŢIUNILE împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a prelungit în mod oficial joi, cu şase luni, sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru implicarea acesteia în conflictul ucrainean.
Filip Stan
21 dec. 2017, 15:22
Uniunea Europeană prelungeşte SANCŢIUNILE împotriva Rusiei

Consiliul UE, instanţă care reuneşte cele 28 de state membre, „a prelungit sancţiunile economice care vizează sectoare specifice ale economiei ruse până la 31 iulie 2018”, se precizează într-un comunicat UE, în care se exprimă de asemenea regretul că acordurile de la Minsk nu sunt „încă puse pe deplin în aplicare”.

Aceste sancţiuni, la care Moscova a răspuns prin impunerea unui embargo asupra produselor agroalimentare europene, afectează bănci, companii din industria apărării şi companii petroliere ruse, şi interzic cetăţenilor europeni să facă investiţii financiare în Rusia. Ele au fost decise în vara anului 2014, în plină criză ucraineană, la câteva luni după anexarea Crimeei de către Rusia, urmată de ofensiva rebelilor proruşi în estul Ucrainei, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Rusia de anul viitor a început. Vladimir Putin este marele favorit

Liderii europeni au dat undă verde prelungirii sancţiunilor economice împotriva Rusiei în cursul unui summit săptămâna trecută la Bruxelles, reamintind că UE condiţionează ridicarea sancţiunilor de punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk.

Rusia spune că nu va returna niciodată Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, decizia sa nefiind recunoscută la nivel internaţional. Ţările occidentale afirmă că Moscova le oferă sprijin separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, unde conflictul izbucnit în 2014 a făcut peste 10.000 de morţi.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Orașul din România în care se mută mulți tineri și pensionari. E la nici două ore de București și se ajunge imediat în orice loc. Nu există trafic aglomerat, traiul e liniștit și casele ieftine
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Mesaj tranșant: Trebuie să ne apărăm singuri
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Viktor Orban Critică Mandatul Ursulei von der Leyen și Denunță Lideri UE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'