Deputatul PSD Mihai Popa, trimis în judecată de DNA. Ar fi făcut presiuni şi ar fi ameninţat un primar să nu schimbe o apropiată a sa

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care spun că parlamentarul a făcut presiuni asupra unui primar al unui municipiu din judeţul Braşov pentru a nu schimba din funcţie o persoană din conducerea unui spital, protejată a sa, iar pentru că edilul nu s-a conformat deputatul i-a trimis mesaje de ameninţare, spunându-i că dacă nu va reveni asupra deciziei îi va bloca proiectele în Consiliul Local. De asemenea, deputatul este acuzat de DNA că, la cererea primarului unei comune, coleg de partid, a intervenit la DSP astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurile impuse de inspectori.
Filip Stan
21 dec. 2017, 17:02
Deputatul PSD Mihai Popa, trimis în judecată de DNA. Ar fi făcut presiuni şi ar fi ameninţat un primar să nu schimbe o apropiată a sa

Deputatul Mihai Valentin Popa, preşedinte al PSD Făgăraş, a fost trimis în judecată pentru  folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două fapte) şi pentru şantaj, a anunţat, joi, DNA.

Conform procurorilor, în cursul acestui an primarul unui municipiu din judeţul Braşov a evocat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului. Situaţia i-a fost adusă la cunoştinţă deputatului Popa, care i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar crea ”mari probleme de imagine şi în partid” şi i-ar ştirbi imaginea de lider local care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.

Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului, deputatul PSD, utilizând telefonul unei alte persoane, i-a transmis ameninţări managerului spitalului şi i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei, ameninţându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează, spun procurorii DNA.

De asemenea, în luna septembrie, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu el, deputatul Mihai Popa a intervenit la o persoană din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP.

În urma unui control făcut la acea şcoală fuseseră constatate nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul ”laptele şi cornul”, spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru o grupa mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mihai Valentin Popa este la primul mandat de deputat PSD de Braşov.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”