„Considerăm că după 27 de ani de la Revoluţie, magistraţii sunt oameni şi acolo unde au greşit cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă trebuie să plătească. Noi am pus destul de multe garanţii, astfel încât cetăţeanul nemulţumit se îndreaptă împotriva statului, iar statul se îndreaptă apoi printr-o acţiune în regres împotriva magistraţilor”, a afirmat Florin Iordache.
Precizarea lui Iordache a survenit unei întrebări referitoare la intenţia Înaltei Curţi de a sesiza la CCR modificările aduse statutului magistraţilor.
„Atât timp cât vor exista hotărâri definitive atât în urma acţiunii în regres a statului şi aceste acţiuni vor fi stabilite de judecători, nu avem de ce să ne temem. Nu e normal ca statul să plătească şi să nu vedem dacă a fost cineva responsabil în acel proces. Factorul politic este eliminat. Ce ne-am dori noi şi considerăm că am reglementat – dacă un magistrat cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă a greşit şi statul plăteşte, şi el trebuie să răspundă”, a conchis Iordache.
Preşedintele comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat joi că în ceea ce priveşte modificarea celor trei acte normative care stau la baza sistemului judiciar nu este nevoie de avizul Comisiei de la Veneţia, deoarece legile, aşa cum au fost ele modificate în Parlament întăresc independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie, iar factorul politic este eliminat.