Cei doi au stat alături de regina Elizabeth şi prinţul Philip, dar şi de ducele şi ducesa de Cambridge şi ducele de Wales.
Slujba de Crăciun la care au participat a avut loc la biserica St Mary Magdalene.
Potrivit presei britanice, este pentru prima dată când o persoană care nu este căsătorită cu un membru al familiei regale participă la celebrări.
Prinţul William, duce de Cambridge, prinţul Philip, duce de Edinburgh, Catherine, ducesă de Cambridge, Meghan Markle şi prinţul Harry au mers până la biserică.
Cuplul a mers la braţ alături de tatăl prinţului Harry, prinţul Charles. Cei doi urmează să se căsătorească pe 19 mai.
Regina Elizabeth, îmbrăcată în roşu, a condus familia în capela St Mary Magdalene.
Anul trecut a fost pentru prima dată din 1988 când regina nu a petrecut Crăciunul la Sandringham, din cauza unei „răceli grave”.