Gheorghe Ştefan „Pinalti”, trimis în judecată pentru finanţarea clubului Ceahlăul Piatra Neamţ

Gheorghe Ştefan "Pinalti", fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. El este acuzat că a cerut de la patronul unei firme bani pentru finanţarea clubului de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, în schimb intervenind pentru derularea contractelor publice ale firmei respective.
Romania TV
28 dec. 2017, 10:30
Gheorghe Ştefan

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Gheorghe Ştefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, se aratăîntr-un comunicat DNA.

Potrivit rechizitoriului DNA, la începutul anului 2010, Gheorghe Ştefan a pretins de la directorul unei societăți comerciale cu activitate în construcții ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamț cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC HIDROELECTRICA SA – SUCURSALA HIDROCENTRALE BISTRIȚA privind un obiectiv de investiții având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret.

În schimbul banilor, Ștefan Gheorghe a promis că va interveni pe lângă funcționarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiției, pentru a se continua finanțarea obiectivului amintit.

În temeiul solicitării lui Ștefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț în calitate de prestator și societatea cu activitate în construcții, în calitate de beneficiar, au fost încheiate șapte contracte de reclamă și publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale și a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 lei, în condițiile în care nu există nici un document privind executarea obligațiilor asumate de prestator.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI