„Am solicitat deja Colegiului Medicilor din România sprijinul pentru îmbunătăţirea cadrului legal astfel încât absolvenţii care au obţinut punctaj de promovare la Concursul de Rezidenţiat să poată desfăşura activităţi medicale cu competenţe limitate în zone defavorizate/izolate, centre de permanenţă. Intenţionez să am o discuţie pe această temă cu preşedintele CMR”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.
Concret, absolvenţii de rezidenţiat fără loc într-un spital vor putea lucra în cabinetele medicilor de familie, unităţi sanitare, dispensare sau sub îndrumarea unui medic cu drept de practică.
De asemenea, ministerul a început să identifice soluţiile legale pentru ca aceşti medici să poată fi încadraţi în compartimentele (ex: respectiv epidemiologie, igienă, laborator de analize) cu deficit de personal din direcţiile de sănătate publică.
Anunţul a fost făcut după ce Florian Bodog, s-a întâlnit, joi dimineaţă, cu reprezentanţii tinerilor medici care au obţinut punctaj de promovare la concursul de Rezidenţiat din anii 2015-2017, dar nu au obţinut post.