Parlamentarii PSD reprezintă cel mai mare grup politic din Legislativ, cu 152 de membri. Dintre aceștia, 18 aleși nu au vorbit niciodată în plen. Singura intervenție a fost de câteva zeci de secunde, în prima ședință a Parlamentului, atunci când au depus jurământul.
Social-democrații cu o singură intervenție de la tribuna Camerei Deputaților sunt: Viorel Chiriac, Dănuţ Andrușcă, Nicolae Bănicioiu, Dragoş-Petruţ Bârlădeanu, Dan Ciocan, Dumitru Gherman, Halici Nicuşor, Marius Ionel Iancu, Neculai Iftimie, Claudiu Ilişanu, Gabriel Petrea, Florin Popa, Mihai Valentin Popa, Matei Suciu, Ciprian Constantin Şerban, Teodora Şotcan, Diana Tuşa, George Gabriel Vişan.
Potrivit Libertatea.ro, acestora li se alătură parlamentari de la alte partide: Izabella-Agnes Ambrus (UDMR), Sebestyen Csaba-István (UDMR), ministrul Toma Petcu (ALDE), Eugen Durbacă (fost ALDE, actual independent), Sorin Câmpeanu (fost ALDE, actual independent) și Iarco Furic (minorităţi).
Și al doilea grup politic ca mărime din Parlament, PNL, are doi membri care au luat cuvântul o singură dată în plen: George Ionescu și Ionuţ Stroe.
De la PMP, pe lista rușinii se află Adrian Mocanu.