Încă un deputat îşi retrage semnătura de pe proiectul deputatului „mitralieră” Rădulescu: Contravine convingerilor mele

Deputatul PSD Costel Lupaşcu a anunţat, vineri, că îşi retrage semnătura de pe proiectul lui Cătălin Rădulescu care instituie prag de 200.000 lei la abuz şi abrogă articolul referitor la folosirea funcţiei în scop sexual, arătând că, în forma iniţială, acesta nu avea prevederi controversate.
Filip Stan
29 dec. 2017, 10:56
Încă un deputat îşi retrage semnătura de pe proiectul deputatului

„Astăzi am solicitat secretariatului general al Camerei Deputaţilor să îmi retragă semnătura de pe propunerea legislativă a domnului deputat Cristian Rădulescu. Forma care mi-a fost prezentată când mi s-a solicitat sprijinul nu conţinea prevederile controversate care au apărut în versiunea finală şi care contravin total convingerilor mele politice şi morale”, a precizat Lupaşcu pe Facebook, el transmiţând şi un comnicat de presă în acest sens.

Lupaşcu a arătat că i s-a spus la momentul semnării că legea va debloca administraţia locală.

„Pot fi de acord că nu e normal ca primarii să stea mereu cu teama că pot ajunge la închisoare pentru că au cumpărat hârtie igienică mai scumpă cu 2 lei. Dar când vorbim de un prag de 200.000 euro pentru incriminarea abuzului în serviciu suntem în cu totul altă poveste şi nu pot accepta aşa ceva. La fel nu pot accepta sub nicio formă abrogarea infracţiunii privind folosirea abuzivă a funcţiei publice în scop sexual şi nu văd nicio legătură între acest amendament şi deblocarea sistemului administrativ din România, despre care mi s-a vorbit când mi s-a cerut semnătura”, a adăugat deputatul PSD.

Citeşte şi: Cătălin Rădulescu îşi retrage iniţiativa de instituire a unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu

El a arătat că nu poate susţine astfel de prevederi şi va vota împotriva lor dacă „vor mai exista astfel de tentative de a le introduce pe furiş în dezbaterea parlamentară”.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că îşi va retrage propunerea legislativă care instituie un prag de 200.000 de lei la abuz şi abrogă articolul din CP referitor la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Cu toate acestea, unele prevederi pot rămâne sub formă de amendamente.

Anterior, deputatul PSD Liviu Pleşoianu a anunţat că îşi retrage semnătura de pe acest proiect, ca şi de pe cel privind funcţionarii publici, pe care le-a criticat vehement, şi el arătând că „una s-a discutat, alta s-a depus în Parlament”.

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cuvintele care au dispărut din limba română. Nu mai există, dar unii le-au auzit sau folosit în trecut
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Cine este principalul suspect în cazul crimei din Brăila. A avut nevoie de 33 de secunde pentru a-și executa planul
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Grătarul perfect. Aceasta este regula de aur
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se scurtează vacanța de vară a copiilor! S-a anunțat structura anului școlar 2024-2025
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat cu nume românesc reținut pentru violențe și incendiere în urma protestelor din Leeds
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'