Mihai Tudose a declarat că va avea o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, afirmând că a primit o scrisoare din partea acestuia, căreia îi va da curs după ce va analiza rolul BNR din acest an fiscal.
Întrebat, într-un interviu dacă va avea o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, premierul Mihai Tudose a răspuns: „Da, am primit o scrisoare de la domnia sa, o să-i dau curs după ce se termină acest an. Să vedem cum închide sistemul bancar acest an fiscal, care a fost rolul Băncii Naţionale a României, fiindcă, repet, este Banca Naţională a României, nu a cuiva. Şi pe baza acestor analize, tot în ianuarie, o să avem şi o întâlnire şi o să vă fac şi public imediat concluziile, fiindcă eu (…) m-am cam săturat ca nişte oameni de pe acolo să tot arunce în aer tot felul de lucruri publice şi când îi întrebi – (spun că – n.r.) au vorbit în nume personal. Păi, du-te, frate, acasă, dacă tot eşti persoană fizică!”.
Totodată, şeful Executivului a spus că BNR „poate să intervină” pe piaţă, atunci când este necesar.
Isărescu, despre cursul de schimb: Comentariile referitoare la cursul leu-euro te fac să te sperii
„Eu vreau să-şi facă treaba ca Bancă Naţională a României, a României, repet. Nu este banca naţională a băncilor din România”, a mai afirmat premierul Tudose.