Finul lui Blejnar, şeful Gărzii Financiare Ilfov, s-a autosuspendat în secret

Robert Rusu s-a autosuspendat din funcţia de şef al Gărzii Financiare Ilfov pe data de 18 iulie, scrie adevarul.ro. Aceasta informaţie a fost ferită de opinia publică până joi, când ANI a prezentat un raport în care se precizează că Rusu, despre care se ştie că este finul lui Sorin Blejnar, nu poate justifica 100.000 de euro din avere.
Romania TV
09 aug. 2012, 13:35
Finul lui Blejnar, şeful Gărzii Financiare Ilfov, s-a autosuspendat în secret

Ancheta inspectorilor ANI a fost începută în urmă cu o lună, iar diferenţa dintre declaraţia de avere şi cea de venit ar fi de peste 110.000 de euro. Rusu s-au autosuspendat însă din funcţie pe 18 iulie „din motive personale”, scriu jurnaliştii de la Adevărul. Reprezentanţii oficiali ai Gărzii Financiare Ilfov au declarat că instituţia se va supune oricărei decizii luate de Parchet.

Interimatul este asigurat în prezent de către comisarul Viorel Florea. 

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 451.600,23 lei(aproximativ 116.173,53 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Robert Claudiua Rusu, fost director coordonator al Gărzii Financiare Judeţene Ilfov.

Veniturile de natură salarială obţinute de către Rusu, în perioada supusă evaluării, au fost de 375.515,77 lei, iar averea dobândită şi cheltuielile efectuate de acesta, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, în perioada supusă verificării, se ridică la 827.116 lei, potrivit ANI.

„Luând în considerare cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 17, alin. 4 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către Rusu Robert Claudiu în perioada exercitării funcţiei publice”, sea arată într-un comunicat ANI.

Robert Claudiu Rusu deţine, începând din 8 ianuarie 2001, calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Finanţelor – Garda Financiară (actual Ministerul Finanţelor Publice).

Potrivit ANI, persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

Spynews
Fiica lui Tzancă Uraganu și a Alinei Marymar a împlinit un an. Cum a arătat petrecerea organizată pentru micuță | FOTO
Bzi.ro
Câte kilograme are Inna: S-a urcat pe cântar și și-a uimit fanii!
Fanatik.ro
Soarele intră în semnul Fecioarei. Ce semne ne ghidează trecerea de la vară la toamnă
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. Românii o iubeau. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă: "Ai greșit scena, băiatul meu"
DailyBusiness
Ministrul Muncii dezvăluie privilegii ascunse! Milioane de pensionari, în șoc!
Adevarul
Cel mai șocant caz de iubire obsesivă din istorie. De ce a fost în stare un medic pentru a trăi alături de dragostea vieții sale
Spynews
Radu Vâlcan și-a descoperit noi pasiuni, după botezul fiicei Laurei Cosoi! Prezentatorul TV s-a apucat de olărit! | VIDEO
Spynews
Cristi Tănase și soția lui se întâlnesc, din nou, în instanță! Dodel, acuzat că nu s-ar implica în creșterea fiicei lor | FOTO
Evz.ro
Cum a distrus Ceaușescu mintea românilor. Planul neterminat
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
Gheorghe Dincă aruncă bomba, la 5 ani de la cazul Caracal! Ce i-a făcut, de fapt, Alexandrei Măceșanu
Cancan.ro
Diandra se dă designer, dar adevărul este cu totul altul. Cum face bani femeia care i-a spart casa lui Andrei Rotaru
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Valul de căldură revine în România! Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru jumătate din țară
Capital.ro
Se suspendă permisul de conducere! Șoferii care nu mai au drept de circulație
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Descoperire macabră lângă Timișoara! Un bărbat fără adăpost, găsit mort într-un excavator, chiar de fratele său
substantial.ro
Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări pensionarilor privind stabilitatea pensiilor majorate
MediaFlux
Începe O NOUĂ ETAPĂ de recalculare A PENSIILOR. BANI IN PLUS pentru un milion de oameni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...