Poliţistul de la Serviciul Imigrări din Braşov a mers, în urmă cu două zile, la locuinţa fostei iubite, cu care are un copil de 2 ani.
Gelos fiind, poliţiştul a lovit femeia şi a ameninţat-o în faţa copilului şi, mai mult, i-ar fi interzis accesul la telefoanele mobile, pentru ca victima să nu ceară ajutor.
În plus, poliţistul ar fi încercat să întreţină relaţi sexuale cu femeia.
Potrivit Mediafax, poliţistul a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de lovire sau alte violenţe, şi va fi dus în faţa magistraţilor Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Tânărul poliţist este fiul unui fost şef al Poliţiei Transporturi Braşov care a lucrat o perioadă şi în Corpul de Control de la Ministerul Transporturilor.