”Securitatea şi integritatea sistemelor tehnologice de la Casa Albă reprezintă o prioritate maximă pentru administraţia Trump şi, prin urmare, începând de săptămâna viitoare, utilizarea tuturor dispozitivelor personale, atât de către oaspeţi cât şi de personal, nu va mai fi permisă în Aripa de Vest”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.
Declaraţia a fost făcută în urma întrebărilor primite din partea corpului de presă de la Casa Albă cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în Aripa de Vest, potrivit Agerpres.
Sanders a declarat că personalul de la Casa Albă ”îşi va putea desfăşura activitatea la dispozitivele puse la dispoziţie de guvern şi va continua să muncească din greu în numele poporului american”.
Citeşte şi Un jurnalist care a făcut o GRAVĂ EROARE în legătură cu un fost consilier al lui Donald Trump
Anunţul vine după ce Donald Trump l-a acuzat miercuri pe fostul său consilier Steve Bannon că şi-a „pierdut minţile”, într-o usturătoare declaraţie care marchează o ruptură de cel care a fost unul dintre strategii victoriei sale spectaculoase din 2016.
Acest atac a fost o urmare a difuzării unor fragmente din cartea ‘Fire and Fury: Inside the Trump White House’ de Michael Wolff, ce urmează să apară săptămâna viitoare. Cartea portretizează un candidat nepregătit care nu a dorit cu adevărat să câştige preşedinţia, menţionează DPA. În atacul de miercuri îndreptat către Bannon preşedintele Trump l-a acuzat pe acesta că i-a ajutat pe jurnalişti să scrie ”cărţi false”.