”Amble părţi au interesul de a exista un nou început în relaţiile bilaterale, din moment ce trăim într-o epocă plină de provocări. Nu este timpul pentru o diplomaţie populistă”, a declarat Cavasoglu.
Ministrul turc de Externe a precizat că Germania trebuie să adopte un ton mai empatic în relaţia cu Turcia. Din perspectiva Turciei, Berlinul nu a înţeles ”trauma” cauzată de tentativa de lovitură de stat din vara anului 2016 dusă împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Cavasoglu a afirmat că o eventuală îmbunătăţire a relaţiilor turco-germane ar putea duce la aprofundarea cooperarării dintre cele două state pe teme ce ţin de securitate sau de comerţ, adăugând că există perspective semnificative de cooperare în proiectele de infrastructură de transport şi energetică.
Oficialul turc a mai subliniat importanţa rolului jucat de Turcia în criza imigranţilor şi a precizat că speră ca Uniunea Europeană să-şi respecte angajamentele luate faţă de Turcia.