Scandalul CCR. Judecătorul Acsinte Gaspar: Am cerut şi eu preşedintelui CCR convocarea Plenului

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru "Gândul", că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii "pentru a clarifia unele lucruri".
Romania TV
09 aug. 2012, 19:39
Scandalul CCR. Judecătorul Acsinte Gaspar: Am cerut şi eu preşedintelui CCR convocarea Plenului

Acsinte Gaspar a declarat că şi el i-a solicitat preşedintelui Curţii o şedinţă extraordinară în care să se lămurească unele aspecte precum erata publicată la începutul săptămânii. Judecătorul CCR a menţionat că nu a fost stabilită data exactă la care plenul Curţii se va reuni, dar că o şedinţă ar putea avea loc săptămâna viitoare, luni sau marţi.

„Am solicitat şi eu domnului preşedinte Augustin Zegrean convocarea unei şedinţe de urgenţă ieri după-amiază. Am spus că este bine ca cei nouă judecători să se reunească pentru a clarifia unele lucruri. Dânsul a spus că va face toate demersurile pe lângă ceilalţi colegi pentru a vedea în ce măsură pot fi convocaţi. Trebuie să ţinem cont că este perioada de vacanţe, unii sunt plecaţi din ţară, alţii sunt în ţară. Dacă nu reuşim să ne reunim toţi cei nouă judecători, nu are niciun rost. A rămas că ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, dar sub rezerva ca toţi colegii să fie disponibili să participe la şedinţă”, a declarat, pentru „Gândul”, judecătorul CCR Acsinte Gaspar.

Judectătorul CC a precizat că nu a mai întâlnit o asemenea erată, dar că nu se poate pronunţa pe fond asupra documentului. „Eu am aflat despre această erată de la televizor. Nu-i mai puţin adevărat că l-am contactat pe domnul judecător Minea şi l-am întrebat despre ce erată este vorba. Dânsul mi-a spus că era vorba de o referire la o dată, la 1 sau 2 august, care se repeta. Mi-a spus şi că s-a mai introdus ceva. Altceva nu ştiu, am luat la cunoştinţă de la televiziune de conţinut. Nu am participat şi nu am fost consultaţi în legătură cu acestă erată, de fapt, rectificare, că este impropriu spus erată. În cadrul actelor normative vorbim de rectificare. Eu, de când sunt judecător, nu am întâlnit în jurisprudenţa Curţii asemenea erate. Au fost erate pe probleme de erori pur materiale, eroarea materială însemnând un cuvânt, trimitere la un alt articol de lege, chestiuni de genul acesta, dar nu ceva ce afectează fondul problemei. Nu aş vrea să mă pronunţ acum dacă este sau nu vorba de o eroare materială până ce nu văd textul care s-a vrut să fie în cuprinsul acelei hotărâri. Trebuie să îmi dau seama în structura acelei hotărâri cu celelalte argumente care sunt consecinţele”, a declarat Acsinte Gaspar.

Întrebat de procedura prin care CCR poate emite erate, rectificări, îndreptări ale unor erori materiale, judecătorul Acsinte Gaspar a declarat că nu doreşte să facă alte precizări deoarece „intrăm în chestiuni pur tehnice”. Judecătorul a mai declarat că nu doreşte să îşi depăşească statutul de judecător al Curţii Constituţionale. „Noi soluţiile le pronunţăm şi ele sunt publicate în Monitorul Oficial”, a menţionat el.

Marţi, judecătorul CCR Ion Predescu declara că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

Miercuri, judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat la România TV că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.

Despre erata solicitată luni, 6 august, de către conducerea Curţii Constituţionale în sensul îndreptării deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecătorul Toader a spus că a aflat din presă, la fel ca şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia. „Am aflat ca orice cititor”, a arătat judecătorul.

Judecătorul Tudorel Toader a susţinut că l-a sunat pe judecătorul Ştefan Minea, care asigură permanenţa la conducerea Curţii, întrebându-l despre erată. Tudorel Toader a precizat că nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materială” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneţia.

CCR a trimis luni seară o precizare către Guvern, prin care arăta că, dintr-o „eroare materială”, un paragraf care îi includea în listele electorale permanente pe toţi românii cu vârsta de peste 18 ani, cu drept de vot, inclusiv pe românii din străinătate, nu a fost introdus în decizia luată vineri. Hotărârea a apărut iniţial în Monitorul Oficial fără acest paragraf, însă marţi a fost republicată.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat luni cu privire la datele contradictorii pe care Curtea Constituţională le-a transmis Guvernului. Plângerea penală are ca obiect listele electorale pe care judecătorii CCR le-au solicitat Executivului şi confuzia care a urmat în urma informaţiilor Curţii.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului