Reşedinţa ambasadorului Pakistanului, spartă sub nasul jandarmilor. Poliţia are un cerc de suspecţi

Vila ambasadorului Pakistanului a fost spartă de hoţi.
Romania TV
06 ian. 2018, 09:22
Reşedinţa ambasadorului Pakistanului, spartă sub nasul jandarmilor. Poliţia are un cerc de suspecţi

UPDATE.  Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Ilfov, Ciprian Romanescu, a precizat pentru News.ro că în intervalul sfârşitul lunii decembrie – începutul lunii ianuarie, au avut loc spargeri la două locuinţe din zona Pipera. El a menţionat că nu se poate preciza exact când au avut loc acestea pentru că proprietarii au lipsit de acasă, nici acum nu au revenit, iar sesizările la Poliţie au fost făcute recent de către angajaţi ai acestora. Din acest motiv, nici prejudiciul nu a fost încă stabilit.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt calificat, fac cercetări şi au un cerc de suspecţi.

Purtătorul de cuvânt al IJP Ilfov a mai precizat că una dintre case era păzită de o firmă de pază, iar cealaltă de Jandarmerie.

Este vorba despre reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, care are asigurată paza de jandarmi, iar cealaltă locuinţă îi aparţine, potrivit unor surse, lui Gheorghe Hagi. În legătură cu evenimentul produs la reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, Jandarmeria Bucureşti precizează că, în baza protocoalelor încheiate, se asigură paza obiectivului cu un post permanent, asigurat cu un jandarm.
 
”Obiectivul este situat într-un complex de vile şi se învecinează cu proprietăţi private, vile cu 1, 2 etaje. Jandarmul nu are vizibilitate şi nu poate interveni decât la intrarea principală în obiectiv, iar reşedinţa nu are camere de supraveghere conectate la cabina jandarmului sau alt sistem de alarmă care să atragă atenţia asupra faptului că se întâmplă ceva în interior”, precizează Jandarmeria care mai menţionează că pătrunderea în interiorul obiectivului nu s-a făcut prin zona supravegheată de jandarm.

În Voluntari, pe celebra stradă Iancu Nicolae, în perioada 23.12.2017-05.01.2018, hoţii au intrat în reședința ambasadorului Pakistanului la București. Spargerea a fost descoperită de secretara ambasadorului, care a intrat, după vacanţă în locuință. Încă nu se știe ce s-a sustras din locuința ambasadorului, transmite România TV.

Reședința ambasadorului Pakistanului la București este un obiectiv aflat în paza statului român, fiind supravegheat în permanență de jandarmi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte