Accident grav soldat cu 9 victime. A fost chemat elicopterul SMURD

Trei autoturisme au fost implicate în jurul orei 11 într-un accident deosebit de grav pe strada Budiul Mic din Tîrgu Mureș.
Filip Stan
06 ian. 2018, 11:10
Accident grav soldat cu 9 victime. A fost chemat elicopterul SMURD

În urma impactului, nouă persoane au fost rănite. Dintre acestea, una foarte grav care a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Detașamentului de Pompieri Tîrgu Mureș pentru a fi scoasă din interiorul mașinii, potrivit lui Cristian Virag, purtătorul de cuvânt al ISU Horea Mureș, scrie zi-de-zi.ro.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) cu un elicopter SMURD. Alte cinci victime rănite grav și două victime rănite ușor au fost preluate de echipajele SMURD și Ambulanță și au fost, de asemenea, transportate la UPU. O singură persoană nu a necesitat investigații suplimentare.

Potrivit inspectorului principal Andreea Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, două autoturisme s-au tamponat frontal, iar un al treilea autoturism care nu a păstrat distanța legală față de vehicul din față și a intrat în celelalte două mașini care s-au ciocnit.

În zonă au fost, circulația a fost blocată aproximativ o oră.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
Playtech.ro
Trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. Ce semnifică și cum să treci corect pentru a primi binecuvântare
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Veste uriașă despre Schumacher. Imaginea care face furori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Un microbuz s-a scufundat în Dunăre! S-a activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cea mai mare actriță. Și-a dăruit viața teatrului și televiziunii. Adio, doamnă, te vom păstra în suflet!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Ce se întâmplă cu facturile la energie după 1 iulie. Anunțul care vizează milioane de români
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren