Abigail Rupp, Ambasada SUA: România, un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei

România este "un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei", iar unul din scopurile parteneriatului dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii este să se asigure că nu va permite instituţiilor publice "să se retragă din acest progres", a declarat, luni, adjunctul şefului misiunii SUA la Bucureşti, Abigail Rupp.
Romania TV
08 ian. 2018, 16:11
Abigail Rupp, Ambasada SUA: România, un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei

Adjunctul Ambasadei SUA la Bucureşti, Abigail Rupp, a vorbit, la Facultatea de Drept din Bucureşti, la masa rotundă „President Wilson’s Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe”.

Ea a evocat cei 20 de ani de parteneriat strategic România-SUA şi a spus că în 1997, când acest proces a început, „a avut în principal o dimensiune de securitate”.

„România este lider al alianţei noastre în Afganistan, una din primele ţări care au oferit sprijin SUA după evenimentele din 11 septembrie şi s-a aliat coaliţiei din Afganistan. La un moment dat, România a avut acolo 2.000 de soldaţi. Azi, România are mai mult de 600 de soldaţi în Afganistan, ceea ce o face al patrulea cel mai important contributor NATO”, a punctat oficialul american, citat de Agerpres. Ea a amintit că în Afganistan peste 100 de soldaţi români au fost răniţi şi 26 au murit.

Rupp a vorbit despre cum s-a dezvoltat parteneriatul România – SUA. „Putem să vedem acest parteneriat dincolo de dimensiunea de securitate. Putem să ne uităm la relaţia România – SUA şi la tranziţia României spre o piaţă liberă în aceşti peste 20 de ani şi integrarea sa în economia mondială”, a spus adjunctul şefului misiunii SUA.

Ea a amintit că SUA sunt al şaselea cel mai important investitor străin în România.

În context, Rupp a vorbit despre România ca exemplu regional în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

„Mai sunt multe de făcut şi trebuie să facem lucrurile acestea împreună. Una dintre întrebările pe care ambasadorul le primeşte din partea oficialilor sau oamenilor de afaceri români este ‘Ce se poate face pentru încurajarea investitorilor americani în România?’ Iar unul din lucrurile pe care le spune mereu este ‘Continuaţi lupta anticorupţie'”, a afirmat ea.

Rupp a evidenţiat că „România a fost un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei”.

„Cu siguranţă, în ultimul an am văzut, din partea cetăţenilor români, un refuz crescând faţă de corupţie şi cerinţe tot mai mari în ceea ce priveşte integritatea autorităţilor publice. Astfel, noi, ca parteneri şi România ca ţară trebuie să ne asigurăm că nu vom permite instituţiilor publice să se retragă din acest progres”, a punctat oficialul american.

La rândul său, consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a spus că 2017 a fost „un an foarte bun” pentru parteneriatul strategic România-SUA. El a descris întâlnirea de la Washington, între Klaus Iohannis şi Donald Trump, drept una „substanţială şi foarte călduroasă”.

„Parteneriatul nostru strategic a fost un factor-cheie în dezvoltarea profilului ţării mele ca aliat NATO şi membru UE şi cred că acest parteneriat strategic va fi mereu un pilon de bază al politicii externe şi al securităţii României”, a afirmat el.

Aurescu a amintit de scrisoarea din 1997 semnată de Madeleine Albright, atunci secretar de stat, transmisă către Ministerul de Externe. Înaltul oficial american aprecia atunci că „parteneriatul România-SUA ar trebui bazat pe doi factori: angajamentul comun faţă de valorile şi instituţiile democratice şi recunoaşterea poziţiei-pivot a României în Europa de Sud-Est”.

„Îndrăznesc să spun că de atunci nu s-a schimbat nimic”, a spus Bogdan Aurescu.

Masa rotundă „President Wilson’s Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe” a fost prima dezbatere dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 organizată de Universitatea din Bucureşti. Evenimentul a fost găzduit de către rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, şi a reunit experţi români şi străini.

Spynews
Ai văzut-o pe fetița din imagine? Dacă da, sună la 112! Alexia are 13 ani și a dispărut / FOTO
Bzi.ro
Diana Munteanu, pictorial provocator la plajă, la 45 de ani! S-a fotografiat în costum de baie și i-a înnebunit pe fani!
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Capital.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Au obligația de a solicita un nou act de identitate în termen de 15 zile
Playtech.ro
ȘOCANT Cum a ajuns să arate acum Gabriela Szabo. Este de nerecunoscut la 48 de ani
DailyBusiness
Apar PĂDURI în mijlocul oraşelor. Acești români vor respira un aer mai curat!
Adevarul
Decizii de recalculare a pensiilor blocate la poștă în toată țara. „Pur și simplu ne spun: următoarele decizii opriți-le de la distribuire”
Spynews
Cristian Marinescu și Deni Stavăr de la Mireasă, ceartă aprinsă în fața tuturor. De la ce a pornit totul. Cum a reacționat Antonia, fosta iubită a bărbatului
Spynews
Bunicul Luizei Melencu, mărturisiri uluitoare. Gheorghe Dincă nu ar fi ucis-o pe adolescenta de 18 ani
Evz.ro
Amenzi colosale pentru șoferi. Ce riști dacă-ți iei câinele sau pisica în mașină
Ego.ro
SECRET: Ce să pui în zacuscă pentru un gust unic
Prosport.ro
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Noua analiză de sânge a pânzei în care a fost îngropat Iisus răstoarnă tot ce se ştia! Detalii de magnitudine biblică
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Iulia, studenta moartă după operația din Turcia, urmează să fie repatriată! Cum va fi adusă înapoi în țară și de ce familia nu are voie să-i deschidă sicriul
Capital.ro
Inspecție tehnică la patru ani de la prima înmatriculare. Test obligatoriu de verificare tehnică
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
stirilekanald.ro
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă să meargă la închisoare după ce l-a lovit mortal pe bărbatul care îi bătea bunica
substantial.ro
Tribunalul Suprem Elvețian analizează recursul Federației Române de Gimnastică privind concursul de sol de la Jocurile Olimpice
MediaFlux
Pensionarii vor primi ACEASTĂ SCRISOARE! Sunt vizate 5 milioane de oameni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...