Într-un mesaj postat marţi pe Facebook, Vali Riciu a respins informaţiile apărute în presă că între el şi poliţistul Eugen Stan ar fi existat o relaţie de prietenie.
„Sunt consilier pe domeniul sindical şi dialogul ministrului Afacerilor Interne cu personalul ministerului. M-au oripilat şi pe mine faptele colegului nostru, descoperit a fi pedofil. Cu atât mai mult că ele se întind pe un număr mare de ani. Mă surprinde, totodată, că atunci când doamna ministru a făcut publice mai multe decizii radicale contra neregulilor din sistem, în loc să văd asumări şi implicări ale şefilor, am văzut o adâncă linişte. Culmea, singura voce energică a fost un atac împotriva mea, a consilierului pe probleme sindicale. Asta este penibil! Se ştie că liderul sindical într-o unitate de poliţie are, firesc, numeroase discuţii personale cu membrii sindicatului. Este evident că poliţistul – pedofil nu avea probleme şi conflicte de muncă, el avea, cu prioritate, alte probleme şi nu avea de ce să solicite discuţii sindicale, iar relaţiile colegiale cu interes sindical sunt evident calme, constructive. Dar nu au de ce să devină prieteneşti. Astfel, în atmosfera acestor zile, ‘descoperirea’ unei relaţii de prietenie tocmai cu poliţistul – pedofil este ridicolă, sau, poate cu o precisă intenţie”, declară Vali Riciu.
Vali Riciu consideră că prezentarea unei false legături între el şi poliţistul acuzat de pedofilie este o încercare de a submina dialogul dintre sindicate şi ministrul Carmen Dan.
„Postul meu pe lângă ministrul Afacerilor Interne este primul de acest fel înfiinţat după 1990! Sunt agent de poliţie şi cred că unele animozităţi au dus la prezentarea unor false legături între mine (actualul consilier) şi acea persoană detestabilă. Înclin să cred că, şi de această dată, scopul este tot o încercare de a submina posibilitatea dialogului dintre sindicatele poliţiştilor şi ministru, tocmai când există un reprezentant direct pentru sindicate. Cu siguranţă, vom mai vedea asemenea alegaţii ridicole. Dar nu vom mai răspunde”, mai spune Vali Riciu.
„Doamna ministru Carmen Dan are un CONSILIER PERSONAL pe nume Vali Riciu (fost lider sindical) care a lucrat la Brigada Politiei Rutiere.
Nu si-a recunoscut consilierul doamnei ministru fostul coleg, pedofilul care lucra tot la Brigada Politiei Rutiere? Sau l-a recunoscut si doamna ministru a tacut iar acum cauta tapi ispasitori?”, se intreaba pe Facebook fostul ministru Vlad Voiculescu.