Medicul Mihai Lucan a depus plângere penală la Parchetul General împotriva deputatului Emanuel Ungureanu

Medicul Mihai Lucan a depus, prin intermediul avocaţilor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală pe numele deputatului USR Emanuel Ungureanu, pe care îl acuză de compromiterea intereselor justiţiei, în dosarul instrumentat împotriva sa de DIICOT.
Iulian Tudor
10 ian. 2018, 07:55
Medicul Mihai Lucan a depus plângere penală la Parchetul General împotriva deputatului Emanuel Ungureanu

În plângerea depusă de medicul Lucan la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Emanuel Ungureanu este acuzat că a dezvăluit intenţionat şi în mod tendenţios jurnaliştilor informaţii trunchiate, pentru a crea o „presiune mediatică asupra instanţelor de judecată” şi ca să „asigure succesul acuzării”, spun surse judiciare, potrivit Mediafax.

De asemenea, potrivit plângerii, multe dintre informaţiile furnizate de deputatul USR procurorului DIICOT Marian Delcea se bazau, de fapt, pe „analize proprii” ale unor informaţii primite de la diverse surse, date care mai apoi au fost prezentate de acesta presei, în cadrul unor declaraţii publice, chiar înainte ca avocaţii să ia la cunoştinţă faptul ca Ungureanu a fost audiat, precizează luju.ro.

Deputatul Emanuel Ungureanu aduce noi acuzaţii medicului Mihai Lucan şi primarului Emil Boc

Aceste informaţii sunt, potrivit plângerii penale, dovedibile prin compararea declaraţiilor de presă care se regasesc în presă cu conţinutul declaraţiilor date de Emanuel Ungureanu la DIICOT.

Medicul Mihai Lucan mai arată, în plângere, că procurorul de caz Marian Delcea ar fi susţinut în timpul audierii din 3 ianuarie 2018 a deputatului Emanuel Ungureanu că acesta din urmă deţine calitatea de „colaborator ‘cu acte’ al DIICOT”, încă din 2007-2008, precizează sursa citată.

„În timpul anchetei dl.procuror Marian Delcea a afirmat în mai multe rânduri, inclusiv cu ocazia audierii deputatului Emanuel Ungureanu din data de 3 ianuarie 2018, că acesta a fost colaborator ‘cu acte’ al DIICOT în sensul art. 148 din Codul de procedură penală începând cu 2007-2008”, explică sursa menţionată.

Mai mult, în timpul audierii s-ar fi aflat că, în 2015-2016, au fost cooptaţi în aceeaşi calitate şi medicii Silviu Laurenţiu Moga şi Mihai Domnutiu Suciu din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj Napoca.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Câte ouă poţi mânca zilele acestea fără să te îmbolnăveşti? Medicii spun numărul exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Vouchere pentru alimente „Sprijin pentru România” 2025-2027: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile sociale
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta