Proiectul pentru care este cel mai mândru, spunea acesta în 2016, a fost programul Erasmus, de schimb de experienţă pentru studenţi, pe care l-a introdus când s-a ocupat în 1986 de portofoliul educaţional în timpul mandatului lui Jacques Delors. În România, peste 4 milioane de studenţi români au studiat pentru un o anumită perioadă de timp în alte ţări europene, ca parte a programului Erasmus.
Numele lui Sutherland este legat de o serie de proiecte care au modelat diverse aspecte ale lumii. El este cel care a reuşit să introducă unul dintre cele mai mari tratate comerciale multilaterale „Uruguay Round”, în 1994.
În rolul său, de lider al Tratatului General de Tarife şi Comerţ (GATT), a reuşit să convingă 123 de ţări să se conformeze noilor reguli în segmentul de agricultură şi textile, precum şi în sectorul de proprietate intelectuală. De asemenea, acesta a introdus şi un mecansism de rezolvare a disputelor din comerţ.
Mickey Kantor, un fost reprezentativ al Statelor Unite din sectorul de comerţ, l-a denumit pe irlandez părintele globalizării, cu mult timp înainte ca acest termen să capete o conotaţie negativă.