„Se împlinesc 450 de ani de la postularea la Turda, pentru prima dată în lume, a principiului libertăţii religioase. Tuturor celor care văd în credinţă întregirea noastră spirituală, această aniversare transmite un mesaj deosebit de important: libertatea şi toleranţa religioasă sunt piloni fundamentali ai umanităţii”, afirmă Iohannis în acest mesaj, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis AGERPRES.
Potrivit şefului statului, libertatea de conştiinţă şi toleranţa religioasă sunt împliniri istorice ale societăţii noastre, obţinute, dezvoltate şi apărate cu sacrificii.
„Viitorul nostru ca naţiune presupune fructificarea tolerantă a diversităţii şi se sprijină pe aceste valori ale umanismului european, pe care, cu toţii, le împărtăşim”, a transmis Iohannis.