PSD Vaslui solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că membrii filialei social-democrate au solicitat, vineri seara, convocarea imediată a Comitetului Executiv Naţional, propunând ca acesta să aibă loc lunea sau marţea viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid.
Iulian Tudor
12 ian. 2018, 21:40
PSD Vaslui solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului

„Îmi pare rău că nu mi-a venit mie ideea aceasta, am preluat-o de la membrii de partid, la întâlnirea din seara aceasta în cadrul căreia mai mulţi au solicitat şi mi-au cerut şi mie să-i transmit domnului Liviu Dragnea solicitarea de a convoca imediat Comitetul Executiv Naţional, în zilele următoare – luni, marţi ale săptămânii viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid. Am lansat această provocare tutror colegilor din ţară, să vedem cum vor răspunde. Eu cred că ar trebui să se lămurească raporturile dintre Guvern şi partid, să lămurească faptul evident, acum, al rupturii care se profilează şi care riscă să se adâncească şi o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care îl susţin”, a declarat Dumitru Buzatu, potrivit Mediafax.

Întrebat ce soluţie ar trebui să propună această reuniune a CEx pentru a fi depăşit acest moment, liderul PSD Vaslui a precizat că ar trebui să se revină la un dialog normal.

„Soluţia de dorit ar fi fără zguduiri care să producă efecte negative şi ar fi ca să se găsească o cale de revenire la un dialog normal, la o consultare permanentă a Guvernului şi a primului ministru cu partidul şi la respectarea punctelor de vedere ale partidului şi coaliţiei majoritare, pentru că această majoritate l-a susţinut atunci când a fost promovat în calitate de premier. Eu nu cred că premierul poate, fără nicio discuţie în cadrul partidului, a coaliţiei majoritare, să ceară demisia unor miniştri pentru că nu-i mai place. Ne-am putea trezi că primul ministru cere demisia succesiv a miniştrilor care nu-i mai plac”, a adăugat Dumitru Buzatu.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cel mai periculos obicei de la plajă, dar și piscină. Medicul Vlad Ciurea spune că poate fi fatal: ”Se poate întâmpla o nenorocire”
Capital.ro
Ungurii lovesc chiar în inima Transilvaniei. Ungaria acuză România
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Locul de lângă România care seamănă cu Saint Tropez. Prețurile sunt mici aici
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să depună în fiecare an acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ana Maria Bărbosu, atacată dur de presa americană pentru medalia de bronz
MediaFlux
RĂSTURNARE în TENTATIVA de ASASINAT a lui TRUMP! S-A AFLAT ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...