Accident GRAV în Hunedoara. Doi morţi după ce o maşină s-a prăvălit în Jiu FOTO

O maşina în care se aflau doi bărbaţi şi o femeie a scăpat de sub control şi a ajuns în râu după o cădere de la o înălţime de aproape 20 de metri. Accidentul s-a petrecut pe DN 66 A, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum.
Filip Stan
14 ian. 2018, 16:17
Accident GRAV în Hunedoara. Doi morţi după ce o maşină s-a prăvălit în Jiu FOTO

Doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani şi 42 de ani, au murit în accidentul de pe DN 66A, a informat Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Mai multe echipaje medicale de urgenţă au intervenit, duminică, după-amiaza, în ajutorul pasagerilor unui autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din Lupeni, care s-a prăbuşit în râul Jiu, în zona Câmpul lui Neag (Uricani).

În maşina scăpată de sub control pe DN 66 A, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum se aflau doi bărbaţi şi o femeie. A ajuns în râu după o cădere de la o înălţime de aproape 20 de metri.

Microbuz răsturnat într-o râpă, pe drumul spre Păltiniş. TREI VICTIME

„Cele două victime au intrat în stop cardiac şi s-au efectuat manevre de resuscitare. A treia a fost transportată la spital, fiind în şoc hipotermic”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Accident GRAV în zona Sema Parc din Capitală. Trei persoane au ajuns la SPITAL

Echipajele medicale nu au mai putut salva viața celor doi bărbați, cu vârste de 35 de ani și 42 de ani.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Anunțul momentului pentru toți clienții Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. A devenit obligatoriu în România
Capital.ro
Se TAIE ajutoarele. Statul nu mai plătește niciun ban. Nu poți refuza scrisoarea
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Românii care merg în Grecia, sfaturi de aur. Cum să nu risipească banii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
VERDICT BĂSESCU. Nimeni nu credea că vom trăi momentul: N-a picat din cer
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat din Iași cercetat pentru muncă forțată a trei persoane cu dizabilități
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'