Din păcate, veşti triste. Este vorba de cunoscuta creatoare de modă Zina Dumitrescu

Zina Dumitrescu a ajuns la un azil de bătrâni după ce s-a retras din activitate. 
Romania TV
15 ian. 2018, 15:10
Din păcate, veşti triste. Este vorba de cunoscuta creatoare de modă Zina Dumitrescu

Fiul Zinei Dumitrescu nu mai vrea să audă de mama lui. E concluzia șocantă și dureroasă la care a ajuns directorul căminului de bătrâni unde se află fosta creatoare de modă.Ion Cassian a dat de urma lui Cătălin Negreanu, aflat în Elveția, și a vorbit cu el la telefon, dar tânărul nu a pus nici măcar o întrebare despre cea care i-a dat viață.

Zina Dumitrescu, RENEGATĂ de propriul FIU. „Nici la înmormântare n-o să vină!”

De mai bine de trei ani, Zina Dumitrescu nu și-a mai văzut băiatul, care ar fi trebuit să-i fie un sprijin la bătrânețe, și e copleșită de dorul lui. Cătălin Negreanu nu a mai vizitat-o și nici nu și-a îndeplinit îndatoririle financiare față de instituția care o găzduiește pe fosta creatoare de modă.

De fapt, mult timp, nimeni nu a mai știut nimic de băiatul Zinei, doar că e plecat din țară. Recent însă, directorul căminului de bătrâni unde stă Zina a reușit să ia legătura cu Cătălin. Șocant, acesta nu s-a interesat defel de sănătatea mamei lui și nu a întrebat nici despre necesitățile acesteia.

“Am dat de el la telefon. Nu m-a întrebat nimic de Zina. Nici nu mă așteptam să-i dea vreun semn. Locuiește și lucrează în Elveția, împreună cu soția sa.

Zina Dumitrescu şi-a găsit jumătatea. Noul său partener are 82 de ani şi îi este coleg la azil

A zis că o să mă sune când o să vină în țară. O să-i transmit însă eu un mesaj, după ce-i facem investigațiile medicale Zinei. Vreau să-l țin la curent cu starea sa, chiar dacă el nu întreabă nimic. Știe că eu i-am plătit tot ce trebuia la cimitir și că mă voi ocupa și de înmormântare”, a mărturisit pentru Libertatea patronul casei de bătrâni, Ion Cassian.

E dezamăgită de fiul său, dar tot îl protejează și îi ia apărarea Fosta creatoare nu duce lipsă de nimic, din punct de vedere material. Îi lipsește însă enorm fiul său!

“Zina e sănătoasă, nimic nu s-a schimbat. Au trecut mai bine de trei ani de când fiul său nu a mai văzut-o. Și nici nu sunt șanse să vină la ea. Eu i-am transmis că nu are legătură cu banii, nu-i cere nimeni socoteală, nici nu mai contabilizez restanțele, dar să vină să-și vadă mama.

Zina e foarte dezamăgită. Ea zice că vorbește cu fiul său, deși nu face acest lucru, tocmai ca să-l protejeze”, a mai spus Cassian.

Are un admirator care-i dăruiește flori și fructe

Zina și-a făcut în ultimele luni un prieten foarte bun la azil. Însă în ciuda faptului că bătrânelul încearcă să-i intre în grații, relația celor doi nu evoluează. Zina și domnul Ion sunt doar prieteni, pentru că fosta creatoare de modă îl ține la distanță.

“E doar o relație platonică. Se văd pe la masă. Acum nu mai e cald afară, să iasă la plimbare, cum făceau înainte. Zina e foarte stăpână pe ea și înțepată, nu-i permite să vină în cameră la ea. În schimb, el e mai maleabil. Vrea să-i intre în gratii. Îi aduce flori și banane”, a mai povestit Ion Cassian pentru Libertatea.

Când a împlinit 80 de ani, i-au organizat o petrecere mare fostele ei fotomodele. Fiul nu și-a făcut apariția nici atunci.

În iunie 2016, când a împlinit 80 de ani, Zina Dumitrescu a fost sărbătorită cu mare fast de prietenii din lumea modei și de fostele sale fotomodele. Cătălin Botezatu și Dana Săvuică i-au fost atunci alături, la fel designerul Eli Lăslean sau Marcel Pavel – care i-a cântat sărbătoritei -, dar fiul ei, Cătălin Negreanu, nu s-a obosit să-și facă drum în România pentru a-și îmbrățișa mama și a-i spune “La mulți ani”.

Biata Zina a dat se înțeles că ar fi vorbit cu el a telefon și a declarat, cu inima frântă: “Cătălin nu a putut să vină, o duce bine”. În realitate, nu vorbise. Așa cum a spus directorul azilului în care se află fosta creatoare de modă, Zina încearcă să-și protejeze băiatul, deși e foarte dezamăgit de el…

Sursa: www.libertatea.ro

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cinci zodii care vor scăpa de ghinion în următoarele 3 zile. Noi oportunități și schimbări mari în viața acestor nativi
Capital.ro
Se schimbă complet BANII VECHI. Anunț categoric privind trecerea la Euro: Nu e pozitiv
Playtech.ro
Detaliul ȘOC care răstoarnă TOT scandalul de la JO 2024. S-a AFLAT abia acum
DailyBusiness
Atenție! Se schimbă radical vremea în următoarele 4 săptămâni!
Adevarul
Jurnaliștii britanici au mers pe Via Transilvanica, o aventură pe ruta de 1.400 km prin inima României. Momentul „palinca-o-clock”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Mașinile electrice, pericol pentru proprietari și vecini
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Reginele TikTok-ului au împărțit același bărbat, căsătorit cu fosta lui Bodi! Patrulater amoros cu nume grele!
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Obligatoriu și în localitate. Legea se aplică pe toate drumurile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Cluj și Brașov incluse în clasamentul mondial al celor mai fericite orașe
MediaFlux
2000 de lei ÎN PLUS la PENSIE. Vine MAJORAREA
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!