Un bărbat de 50 de ani a pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi s-a izbit de o autoutilitară, la ieşire din localitatea Răzbuneni, din judeţul Cluj.
În urma impactului violent, maşina s-a oprit într-un capăt de podeţ, iar şoferul a murit. Pasagerul din spate, un bărbat de 60 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral sever şi a fost transportat în stare critică la Spital. Un alt pasager, aflat pe locul din dreapta-față, s-a ales cu leziuni ușoare, iar şoferul autoutilitarei a scăpat nevătămat.
Grav accident şi în Prahova, la Cioranii de Jos. O mamă şi fiica ei de nouă ani au fost spulberate pe trotuar, după ce un şofer de 19 ani a pierdut controlul volanului şi a derapat cu maşina, izbindu-le din plin. Femeia îşi ducea fetiţa la şcoală când s-a întâmplat nenorocirea.
Ea a ajuns la spital cu traumatism cranio cerebral grav, iar copilul a suferit a suferit răni grave la cap şi un traumatism la coloana vertebrală.