Udrea: Fotoliul de la Cotroceni i-a luat minţile lui Antonescu

Deputatul PDL Elena Udrea scrie, sâmbătă, pe blogul său, că fotoliul de la Cotroceni, pe care şi l-a dorit atât de mult şi pe care l-a uzurpat, i-a luat minţile lui Crin Antonescu, ea susţinând că în acest moment psihanaliza este cheia explicării acţiunilor USL.
Romania TV
11 aug. 2012, 11:07
Udrea: Fotoliul de la Cotroceni i-a luat minţile lui Antonescu

„Unele dintre expresiile, formulările pe care le-am auzit, dar şi folosit, foarte des în ultimele două luni sunt: este incredibil, este uluitor, nu-mi vine să cred, este inexplicabil etc. Toate se referă la ceea ce se întâmplă de când cu plagiatul lui Ponta şi suspendarea neconstituţională, abuzivă a Preşedintelui ţării, într-o Românie, a şaptea ţară ca mărime din Uniunea Europeană, ţară cu pretenţii de democraţie şi de stat de drept în ultimii 22 de ani”, scrie Udrea.

Elena Udrea menţionează că începe să fie convinsă că „psihanaliza este cheia explicării acţiunilor USL, pe măsură ce ieşirile lui Antonescu sunt tot mai dese, iar intenţiile lui devin vizibile”.

„Pentru a proba corectitudinea celor afirmate, vă rog să fiţi atenţi la următoarele aspecte: Antonescu a ţinut morţiş să vină la Cotroceni, în locul Preşedintelui, în timp ce Văcăroiu, după suspendarea din 2007, a avut decenţa să nu se mute în «aşternuturile» acestuia; încă din prima zi în care a călcat la Cotroceni, a ţinut să aibă o conferinţă de presă, exact cu acelaşi set-up ca şi Traian Băsescu; a provocat toate situaţiile în care se poate implica un Preşedinte ales: a convocat inutil un CSAT, a dat afară consilieri prezidenţiali, a angajat consilieri prezidenţiali, a mers la Guvern, a chemat ambasadori străini la întâlnire, a rechemat în ţară ambasadori ai României, s-a întalnit cu FMI, cu Banca Mondială etc”, adaugă Udrea.

Elena Udrea mai scrie că, în conformitate cu criticile pe care chiar el le-a adus de-a lungul timpului lui Traian Băsescu şi cu propriile evaluări ale atribuţiilor Preşedintelui ales, Antonescu „a abuzat Constituţia în aşa fel încât ar trebui suspendat deja de o mie de ori”.

Udrea aduce ca argumente în acest sens următoarele: a participat la mitinguri electorale, s-a implicat direct în campania de demitere a Preşedintelui ales, a atacat personal opoziţia politică, a atacat instituţiile statului care nu acţionează aşa cum îşi doreşte el, i-a atacat pe liderii Uniunii Europene, a participat la şedinţa de birou permanent a PNL, discutând despre schimbarea procurorului şef al DNA, a decis demiterea miniştrilor care nu au mers până la capăt cu falsificarea listelor electorale, aşa cum arată şi stenogramele de astăzi.

„Mai mult, se prezintă pe sine ca fiind Preşedintele României şi îi ceartă pe toţi cei care îşi permit să îi conteste această calitate, jurnalişti, politicieni etc. Comportamentul său a devenit deja subiect de bancuri. Unul dintre acestea spune că nici nu mai iese din Palat, de teamă că nu mai poate intra a doua zi”, continuă Udrea.

Ea scrie că cel mai mult însă îi arată că este nevoie de psihanaliză ceva ce Antonescu a tot spus în declaraţiile sale din ultimele zile.

„Referirile la Traian Băsescu, pe care îl numeşte un simplu cetăţean, fără atribuţii, fără competenţele de a vorbi despre situaţia din România, despre minarea statului de drept, despre referendum, despre abuzurile USL etc. Uluitoare această abordare şi, dacă nu este o autoironie subtilă, ceea ce personal nu cred, pare a fi dovada faptului că fotoliul de la Cotroceni, pe care şi l-a dorit atât de mult şi pe care acum l-a uzurpat, i-a luat minţile. Astfel, au ieşit la iveală frustrările mai vechi, dar şi un complex puternic faţă de Traian Băsescu”, susţine Udrea.

Elena Udrea precizează că spune că ar putea fi autoironie pentru că „Antonescu nu a fost ales niciodată nimic, nici măcar senator, el intrând în Parlament după ce a pierdut alegerile în colegiul unde a candidat”. „Şef la Senat a ajuns în urma abuzurilor USL din «săptămâna neagră» a României, când, prin încălcarea Constituţiei şi a cadrului legal, au decapitat statul. Apoi, în doar câteva zile, s-a mutat la Cotroceni şi ne spune că el este Preşedintele ţării, iar Traian Băsescu este un simplu cetăţean!!!”, adaugă Udrea.

„Ce ne facem, că senatorul Antonescu pare serios, nu autoironic?! Cred că, până va reuşi să afle «cât este halatul?», cineva trebuie să îi explice, calm, cu blândeţe, că Traian Băsescu este de fapt singurul Preşedinte ales al României astăzi, suspendat pentru încă vreo câteva zile şi că, din păcate pentru domnul senator, din cauza a ceea ce a făcut în ultimele două luni, el nu va fi niciodată ales în locul lui Traian Basescu”, încheie Elena Udrea.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy