Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la Australian Open. Sorana Cîrstea, eliminată

Ana Bogdan, locul 107 WTA, a obţinut cea mai importantă performanţă din carieră, calificarea în turul al treilea al unui grand slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 54 WTA, în manşa secundă a Australian Open. Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-4, de jucătoarea cehă Lucie Safarova, locul 29 WTA.
Romania TV
18 ian. 2018, 05:59
Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la Australian Open. Sorana Cîrstea, eliminată

Înaintea acestei ediţii a competiţiei de la Melbourne, Bogdan mai evoluase de cinci ori pe tabloul principal al unui „major”, iar cea mai bună performanţă a ei a fost accederea în turul al doilea, de două ori la US Open şi o dată la Wimbledon.

Joi, Ana Bogdan s-a impus după două ore şi şase minute şi în urma acestui succes va ajunge pentru prima dată în Top 100 WTA.

Românca în vârstă de 25 de ani va evolua în manşa următoare cu americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17, sau cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 92 WTA.

Calificarea în manşa a treia este recompensată la Australian Open cu un premiu de 142.500 de dolari australieni (93.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA.

Bogdan este prima româncă în turul al treilea la Melbourne, la simplu. Ea va juca în această fază Madison Keys, SUA.

Sorana Cîrstea, eliminată în turul al doilea al Australian Open

Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, de jucătoarea cehă Lucie Safarova, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, în turul al doilea al Australian Open. Anul trecut, Sorana Cîrstea a ajuns până în optimi la Melbourne.

Safarova s-a impus după un meci care a durat o oră şi 25 minute şi va juca în manşa următoare cu compatrioata ei, Karolina Pliskova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la Australian Open cu un premiu de 90.000 de dolari australieni (aproape 59.000 de euro) şi cu 70 de puncte WTA.

România mai are două reprezentante pe tabloul principal de simplu feminin, Simona Halep şi Ana Bogdan. Halep va juca de la ora 10.00, cu Eugenie Bouchard, în timp ce Bogdan evoluează la ora transmiterii acestei ştiri, cu Iulia Putinţeva.

Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Capital.ro
Statul român ia terenurile înapoi. Decizie definitivă în justiție. Zero lei
Playtech.ro
Incendiu la academia lui Năstase și Marica din Pipera! Primele informații ale pompierilor
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Cum arată și câți ani are Sabrina, fiica lui Jean de la Craiova. Tânăra a terminat liceul cu media 9.10 și susține că urăște manelele | FOTO
Spynews
Ce le-a interzis Jennifer Lopez angajaților săi! Regulile controversate impuse de divă persoanelor care lucrează cu ea
Evz.ro
Gabi Bădălău, dezvăluiri despre căsătoria cu Claudia Pătrășcanu: Nu o iubeam
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani le plătește Gabi Bădălau pensie alimentară copiilor: „Eu îi susțin financiar”
Capital.ro
Românii să fie gata pentru CE E MAI RĂU. Traian Băsescu: Un sfârșit tragic
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
substantial.ro
Donald Trump cere ca dezbaterea prezidențială să fie la Fox News după retragerea lui Joe Biden
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!