Părinţii lui Bogdan Gigină au făcut plângere împotriva DNA pentru tergiversarea dosarului morţii poliţistului. Reacţia DNA

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea. DNA a venit cu precizări privind stadiul în care se află dosarul.
Filip Stan
19 ian. 2018, 09:29
Părinţii lui Bogdan Gigină au făcut plângere împotriva DNA pentru tergiversarea dosarului morţii poliţistului. Reacţia DNA

UPDATE DNA face precizări în acest caz, arătând ce paşi s-au făcut până acum şi de durează atât dosarul.

Potrivit unui comunicat DNA, după înregistrarea dosarului morţii lui Bogdan Gigină în 2016, s-au realizat următoarele activități:

– au fost inculpate două persoane fizice și o persoană juridică (OPREA GABRIEL, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, persoana juridică SC GENERAL MPM IMPEX S.R.L. și MAZILU PETRE, administrator al firmei menționate);

– s-a dispus și efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident;

– s-a dispus și efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului;

– au fost identificate și audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceștia fiind propuși de părțile din cauză);

– ca urmare a audierii unor martori, părțile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane;

– s-a cerut declasificarea, de către cinci instituții publice, a unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu;

– declasificarea acestor documente s-a realizat, parțial, abia în decembrie 2017 și în ianuarie 2018.

În prezent, în cauză sunt în curs de desfășurare acte de urmărire penală, mai precizează DNA.

 

Obiectul plângerii părinţilor lui Bogdan Gigină este contestaţie durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

„S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm şi premisele sau condiţiile în care s-a produs şi moartea victimei, practic avem şi infracţiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare şi anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanţele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, în octombrie 2017.

Decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu a influenţat maniera în care DNA a făcut cercetările în acest caz, procurorii trebuind să stabilească dacă s-a încălcat legislaţia primară, o lege sau o ordonanţă de urgenţă, a explicat atunci procurorul şef al DNA.

Vezi si: Tatăl lui Bogdan Gigină face acuzaţii şocante despre POLIŢISTUL PEDOFIL

„În cursul anului trecut a apărut o decizie a Curţii Constituţionale care se referă la modul în care este reglementată infracţiuea de abuz în serviciu în Codul Penal. (…) La momentul în care acuzaţiile s-au formulat, ele aveau la bază un Regulament al circulaţiei pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care un pic ancheta a trebuit să vizeze şi aceste aspecte. Suntem în curs de finalizare, n-aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia. Nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decizia ddecisă de procurorul de caz. Cu siguranţă, până la sfârşitul acestui an, dosarul va fi soluţionat”, a completat Kovesi, într-un interviu realizat de Iniţiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Gabriel Oprea.

Potrivit Mediafax, procurorii fac cercetări de mai bine de doi ani.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri