Un adolescent rus a atacat cu toporul un grup de elevi şi a dat foc şcolii la care învăţa. Şase persoane au fost rănite în urma acestui atac.
Incidentul a avut loc vineri. Comitetul de Anchetă a transmis că atacatorul, un licean, a atacat un grup de elevi de clasa a şaptea în faţa şcolii, după care a incendiat o sală de clasă, potrivit news.ro.
Cinci elevi şi un profesor au fost răniţi în atac. Atacatorul a fost reţinut şi spitalizat după ce a încercat să se sinucidă.
La începutul acestei săptămâni, anchetatorii au deschis un dosar penal privind un atac cu armă albă care a dus la rănirea a 15 persoane la o şcoală din oraşul Perm. Totul a pornit de la o ceartă între doi elevi.