Clujenii care au pornit pe jos spre Bucureşti urmează să fie prezenţi în Piaţa Universităţii sâmbătă, după 450 de kilometri parcurşi

Clujenii care au pornit pe jos până la Bucureşti, într-un marş de protest faţă de modificarea legilor Justiţiei, urmează să ajungă în Piaţa Universităţii sâmbătă, după aproximativ 450 de kilometri parcurşi. Membrii grupului, cărora li s-au alătura inclusiv copii, au avut parte de primiri călduroase în localităţile prin care au trecut şi spun că marşul le-a permis să vadă locuri noi şi să lege prietenii.
Alina Costache
19 ian. 2018, 15:53
Clujenii care au pornit pe jos spre Bucureşti urmează să fie prezenţi în Piaţa Universităţii sâmbătă, după 450 de kilometri parcurşi

Grupul format din cinci persoane a ajuns la Ploieşti joi seară, iar vineri dimineaţă participanţii au pornit spre Bucureşti, pe traseu aluturându-li-se mai mulţi tineri, inclusiv copii. Astfel, vineri, grupul avea în jur de 25 de membri şi era însoţit de maşini de poliţie pe mai multe segmente ale traseului.

Liderul şi iniţiatorul protestului „Marşul Speranţei”, Sorin Bobiş, a scris pe Facebook că în cele zece zile de când se află pe drum au avut parte de numeroase surprize din partea localnicilor din zonele pe unde au trecut, care le-au oferit mâncare şi cazare, iar unii i-au întâmpinat cu pâine şi sare. În unele localităţi, au fost organizate proteste de susţinere, în aşteptarea grupului.

„Am fost impresionaţi când la intrarea în judeţul Prahova am fost întâmpinaţi de un domn cu pâine şi sare. Am fost conduşi în Sinaia de protestestari din acest oraş, care ne-au aratat mormântul lui Badea Cârţan, loc unde am aprins o lumânare”, a scris Bobiş.

Membrii grupului spun că au legat multe prietenii şi că nu au avut parte de incidente pe drum, doar frigul le-a creat mici probleme. În a şasea zi, de expemplu, participanţii au îndurat temperaturi de minus 13 grade Celsius.

„Am plecat din Rupea pe un frig crunt, minus 13 grade Celsius. Temperatura a rămas negativă toată ziua, când a fost cel mai cald erau minus 4 grade. Frigul îţi intră până la oase, mai ales din cauză că TIR-urile trec la 50 de centimetri de noi şi antrenează o masă mare de aer”, a mai scris Bobiş.

Vineri seară, grupul ar urma să ajungă la Otopeni, unde se va caza, iar sâmbătă dimineaţa va porni spre Piaţa Universităţii.

Grupul parcurge peste 40 de kilometri pe zi, pentru a ajunge la protestul care va avea loc sâmbătă seară în Piaţa Universităţii, intitulat „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”.

Iniţiatorul „Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă.

Înainte de plecare, Sorin Bobiş a spus că a ales această formă de protest pentru a le atrage atenţia în primul rând bucureştenilor, pe care îi invită la protestul de sâmbăta viitoare. „Dacă noi putem face un efort de a merge 10 – 11 zile pe jos, bucureştenii pot coborî de blocuri în ziua protestului şi să ni se alăture. Aveam 23 de ani când am participat la Revoluţia din 1989, iar acum simt că ce am câştigat atunci s-a pierdut pe drum”, a spus iniţiatorul „Marşului Speranţei”.

Francezul participant la protest, care se ocupă de agricultură în Cluj, poartă steagul ţării sale şi a declarat că a simţit nevoia să se alăture grupului pentru că trăieşte de 15 ani în România şi doreşte „să meargă ţara pe drumul cel bun”.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție șoc: “Dacă știam ce se întâmplă, candidam eu și câștigam” Ce spune de Călin Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:00. Răsturnare de situație a voturilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”