Protest în Capitală. Incidente între protestatari şi jandarmi la Universitate. Protestatarii au intonat imnul la Parlament

Mii de oameni din toată ţara s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii din Bucureşti la un protest de amploare faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale. La Universitate au avut loc şi incidente între jandarmi şi protestatari, după ce forţele de ordine au format un cordon şi au încercat să oprească oamenii să urce pe scările care duc în piaţă. De asemenea, protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au rupt gardurile amplasate de Bulevardul Magheru, ocupând strada. În jurul orei 19.30, oamenii au plecat în marş către Palatul Parlamentului, unde protestul a continuat până în jurul orei 21.00. Manifestaţii au fost şi în alte oraşe din ţară, dar şi în în străinătate. 
Filip Stan
20 ian. 2018, 06:39
Protest în Capitală. Incidente între protestatari şi jandarmi la Universitate. Protestatarii au intonat imnul la Parlament

UPDATE: La puţin timp după ora 21.00, organizatorii au anunţat că manifestaţia s-a încheiat iar protestatarii au început să plece. Platforma „Corupţia Ucide”, aflată printre organizatorii protestului, a estimat numărul participanţilor la 70.000, scrie news.ro.

UPDATE: 21.00. Se cântă imnul în Piaţa Constituţiei. Protestatarii au aprins lanternele telefoanelor.

Pe unul dintre blocurile din faţa Palatului Parlamentului a fost scris cu lumină laser „Ne-am săturat cât aţi furat” şi „PSD – Ciuma roşie”.

Manifestanţii au scandat „Demisia”, „Dragnea, la puşcărie”.

 Alte scandări au fost „DNA să vină să vă ia” şi „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”.

 La un moment dat, cei prezenţi în Piaţa Constituţiei au cântat ‘Noi suntem români”.

 UPDATE 20.37 Piaţa Constituţiei din Bucureşti s-a umplut de protestatari.

UPDATE 20.00 Primii protestatari au ajuns deja în Piaţa Constituţiei de lângă Palatul Parlamentului.

UPDATE 19.32 Protestatarii au plecat în marş către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a României (CCR) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Palatul Parlamentului este înconjurat de jandarmi. Potrivit news.ro, numărul manifestanţilor a trecut de 30.000. 

Manifestaţii sunt şi în alte oraşe din ţară, dar şi în în străinătate.

UPDATE 19.30 Jandarmii au găsit mai multe arme albe la verificările asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii, printre care o bâtă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache. Totodată, unul dintre protestatari avea asupra sa un pistol, care s-a dovedit a fi de jucărie.

„Ne dorim ca această activitate să se desfăşoare în siguranţă. Colegii au instituit nişte filtre şi au făcut verificări la Universitate asupra unor persoane care doreau să participe la manifestaţii. Am găsit asupra unei persoane un pistol, care s-a dovedit a fi unul de jucărie, obiecte care puteau pune în pericol siguranţa persoanelor. Unele au fost aruncate înainte de a ajunge la filtru”, a declarat sâmbătă, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

UPDATE 18.30: Protestatarii au blocat Bulevardul Magheru, după ce s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au reuşit să treacă de gardurile montate de jandarmi pe marginea trotuarelor.




Numărul manifestanţilor a depăşit 10.000, potrivit news.ro. 

Oamenii scandează „Daţi-ne drumul” în Pasajul Universităţii. Este vorba despre câteva zeci de persoane care se află în pasaj şi nu pot ajunge în piaţă din cauza blocajului format de cordonul de jandarmi. 

Jandarmii aflaţi în pasaj spun că este vorba despre măsuri de ordine şi permit urcarea spre piaţă pe la Teatrul Naţional, dar nu pe scările de la Universitate. 

UPDATE 18.20: Incidente între jandarmi şi protestatari, gardurile au fost rupte, protestatarii au ieşit pe stradă. Protestatarii încearcă să dărâme şi alte garduri instalate de jandarmi în Piața Universității. Sunt peste 3.000 de persoane, acum, în piață, iar tensiunea este destul de mare. 

UPDATE 18.10Jandarmeria organizează filtre lângă Piața Universității, la gurile de metrou, și percheziționează aproape toate persoanele care sosesc. 

Potrivit unor persoane aflate la fața locului, s-ar fi găsit un pistol asupra unei persoane. Nu este clar dacă era un pistol real sau de jucărie. A mai fost găsită și o șurubelniță asupra unei persoane. Protestatarii au început să huiduie jandarmii și s-a creat o îmbulzează în apropierea unei dube a Jandarmeriei în care a fost băgată o persoane, pentru a fi dusă la o secție de poliție.

UPDATE 18:00. În Piaţa Universităţii şi-au făcut apariţia jandarmii mascaţi. Cei prezenţi la protest au pancarte pe care scrie: „Nu acceptam teleormanizarea României”, „PSD ciuma rosie”, „Jos labele de pe justiţie”, „Revoluţia fiscală cea mai mare păcăleală”, „Ne am întors cu toţii în ţară”, „Sunteţi un partid de hoţi, corupţi şi mafioţi”, „Dragnea, păzea, vine Transilvania!”.

UPDATE 17.00 Protestatarii încep să adune în Piaţa Universităţii din Capitală. Câteva sute de oameni s-au strâns deja în zona fântânii din Piaţa Unirii, în ciuda ninsorii abundente. Jandarmii sunt şi ei prezenţi şi au montat garduri de-al lungul trotuarului din zona fântânii. 

De asemenea, mai mulţi oameni s-au strâns pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional.

„Jandarmii au montat panourile de protecţie în primul rând pentru protecţia oamenilor care s-au strans deja la protest, dar şi pentru a nu încurca circulaţia în zonă. Ne vom lua toate masurile pentru a nu avea persoane accidentate, pentru a nu avea incidente”, a declarat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, Georgian Enache la România TV.

În Piaţa universităţii şi-au făcut apariţia în jurul orei 17.30 şi jandarmii călare.

Numeroase grupuri de protestatari din Cluj, Sibiu, Mureş, Constanţa, Timiş, Suceava şi Bacău au ajuns în Gara de Nord şi de aici au plecat spre Piaţa Universităţii. Printre protestatari sunt şi unii membri ai galeriilor de fotbal, potrivit presei. La Bucureşti au ajuns şi clujenii care au pornit, în urmă cu câteva zile, într-un „Marş al speranţei”, pe jos.

Protestul, organizat sub sloganul „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”, este programat să înceapă în jurul orei 18.00 în Piaţa Universităţii. Manifestanţii vor să plece în marş la 19.30 spre Palatul Parlamentului, trecând pe la „instituţiile confiscate de majoritatea parlamentară” – Avocatul Poporului, CCR, CNA.

10:00 [Marșul Speranței] Plecare din Otopeni, din fața Primăriei.

12:30 [Marșul Speranței] Întâmpinare Marșul Speranței la Casa Presei Libere
13:30 [Marșul Speranței] Întâmpinare Marșul Speranței la Arcul de Triumf, trecut prin fața sediului ALDE.
14:00 [Marșul Speranței] Întâmpinare Marșul Speranței la sediul PSD
14:30 [Marșul Speranței] Întâmpinare Marșul Speranței în Piața Victoriei
16:00 [Marșul Speranței] Ajungem la Piața Universității

18:00 [Protest „Revoluția” Generației Noastre] Ne adunăm în piața Universității
19:30 [Protest „Revoluția” Generației Noastre] Plecam în marș către Casa Poporului (cu vizite la instituțiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)
21:00 [Protest „Revoluția” Generației Noastre] Casa Poporului. Protestatarii ar urma să-şi aprindă lanternele telefoanelor şi să cânte Imnul.

„Schimbarea începe cu noi şi nu se termină niciodată. E un drum lung, iar perseverenţa noastră în faţa corupţiei le va da şi celorlalţi încrederea şi speranţa că puterea este de fapt în mâinile noastre”, scriu organizatorii.

UPDATE 16.30 Jandarmeria Română îndeamnă, prin intermediul unor mesaje postate pe Facebook, la calm, iar pe cei care se află în preajma unor persoane violente să se îndepărteze de ele.


UPDATE 16.00 Pe pagina „Corupţia Ucide”, protestatarii sunt atenţionaţi că „există posibilitatea unor încercări de deturnare a coloanei de manifestanți în direcția Palatului Cotroceni prin infiltrarea unor persoane care să sugereze această direcție, dar și prin alte metode care să determine modificarea traseului. E important să ținem ochii deschiși și să ne păstrăm prioritățile.

După întâlnirea cu grupurile care vin din țară și diaspora, ce ne propunem pentru protestul de astăzi este:
18:00 Ne adunăm în Piața Universității
19:30 Plecăm în marș către Casa Poporului (cu vizite la instituțiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)
21:00 Palatul Parlamentului”.

În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiției care au fost aprobate de Parlament și împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunțate. Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliția de la guvernare a dus țara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflației, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017). Și nu uităm de disprețul pentru democrație și transparență al PSD-ALDE-UDMR.

Schimbarea începe cu noi și nu se termină niciodată. E un drum lung, iar perseverența noastră în fața corupției le va da și celorlalți încrederea și speranța că puterea este de fapt în mâinile noastre.

UPDATE 13.59 Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă că va merge la protestul de azi cu sentimentul că „am rămas singuri pe baricade” fiindcă politicienii opoziţiei nu vor să-şi asume guvernarea, iar populaţia e indiferentă politic şi civic.

„Voi merge la protestul de azi cu sentimentul că am rămas singuri pe baricade. Că politicienii opoziţiei se mulţumesc cu statutul lor de parlamentari şi n-ar vrea să-şi asume guvernarea nici dacă le-ar oferi-o cineva. Că populaţia e indiferentă politic şi civic, mergând cu cine e la putere şi cine le da puţinul din care trăiesc. Că o mică parte dintre români înţeleg ce se-ntâmpla: haos şi fărădelege pe termen scurt şi planul de-a întoarce spatele Europei pe termen lung”, scrie Cărtărescu pe Facebook.

El spune că va ieşi la protest pentru a-şi afirma valorile la care nu va renunţa.

„Voi ieşi azi în stradă în primul rând ca să-mi afirm valorile la care nu voi renunţa niciodată: orientarea pro-europeană, statul de drept, independenţa justiţiei, drepturile omului. Îi îndemn să iasă pe toţi cei care cred în aceleaşi valori. Pe toţi cărora cu adevărat le pasă”, scrie Mircea Cărtărescu.

UPDATE 13.45 Mai multe grupuri de protestatari din ţară au ajuns sâmbătă la Bucureşti pentru a participa la protestul „România spune nu corupţiei. Toţi pentru justiţie”, care va avea loc sâmbătă începând cu ora 18,00 în Piaţa Universităţii.

În Capitală au ajuns şi clujenii care au pornit pe jos, în 10 ianuarie, într-un „Marş al speranţei”. Protestatarii, care au plecat în urmă cu zece zile din centrul oraşului Cluj-Napoca, au venit pe jos până la Bucureşti, ei parcurgând câte 40 de kilometri pe zi. Lor li s-au alăturat pe traseu mai multe persoane.

Aceştia s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului ALDE, urmând să se oprească şi la sediul central al PSD de pe bulevardul Kiseleff. Protestatarii poartă pancarte cu mesajele: „#Rezist”, „#Corupţia ucide”, „#Vă vedem”, „#Next level”, „PSD = ciuma roşie”.

Marşul de la Cluj-Napoca la Bucureşti se desfăşoară sub deviza: „Marşul speranţei. Toţi pentru justiţie cu fiecare pas”.

Alte grupuri de protestatari din ţară au sosit sâmbătă la Bucureşti cu trenul, aceştia reunindu-se în Gara de Nord, unde au afişat bannere şi pancarte cu mesaje împotriva corupţiei şi a coaliţiei de guvernare.

La protestul din Capitală au anunţat că vor participa oameni din mai multe oraşe din ţară, aceştia urmând să ajungă în Bucureşti în prima parte a zilei de sâmbătă, cu trenul, cu microbuze şi cu maşinile personale. Cei cu maşinile vor porni în coloană pe trasee separate: cei din Oradea, Cluj, Arad şi Timişoara se vor întâlni la Sebeş şi vor merge către Sibiu, de unde vor pleca împreună către Râmnicu Vâlcea, Piteşti, apoi Bucureşti. Iaşi, Bacău, Focşani se vor întâlni la Buzău, iar de acolo vor pleca spre Bucureşti. De asemenea, Tulcea, Galaţi, Slobozia se vor întâlni pe Autostrada Soarelui cu cei care pleacă din Constanţa şi vor merge spre Bucureşti. Vor mai pleca spre Capitală protestatari din Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Dolj, Maramureş, Prahova. Organizatorii estimează că vor fi peste 100 de maşini. Pe tot parcursul deplasării către Capitală, protestatarii vor purta mesaje pe maşini şi steaguri, scriu organizatorii.

În plus, cinci clujeni au pornit pe jos în „Marşul speranţei”, pe traseu alăturându-li-se mai mulţi tineri, inclusiv copii, numărul lor ajungând la 25. Ei au parcurs aproximativ 450 de kilometri, ajungând vineri seară la Otopeni. Iniţiatorul „Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă.

Înainte de plecare, Sorin Bobiş a spus că a ales această formă de protest pentru a le atrage atenţia în primul rând bucureştenilor, pe care îi invită la protestul de sâmbăta viitoare. „Dacă noi putem face un efort de a merge 10 – 11 zile pe jos, bucureştenii pot coborî din blocuri în ziua protestului şi să ni se alăture. Aveam 23 de ani când am participat la Revoluţia din 1989, iar acum simt că ce am câştigat atunci s-a pierdut pe drum”, a spus iniţiatorul „Marşului Speranţei”.

Pe grupurile de pe Facebook au circulat formulare pentru cazare şi transport pentru protestatarii din alte oraşe, cereri şi oferte de la cei din Bucureşti.

În acelaşi timp cu protestul de amploare din Capitală, sunt anunţate manifestaţii şi în alte oraşe din ţară, precum Alba Iulia (prefectură), Arad (primărie), Botoşani (primărie), Brăila (Piaţa Independenţei), Buzău (Piaţa Dacia), Cluj (Monumentul Memorandiştilor), Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Mediaş (Piaţa Corneliu Coposu), Oradea (Piaţa Unirii), Petroşani (Casa de Cultură a Sindicatelor), Piaţa Neamţ (Piaţa Ştefan cel Mare), Piteşti (Piaţa Vasile Milea), Suceava (Esplanada Casei de Cultură), Mureş (prefectură) şi Timişoara (Piaţa Operei).

Proteste sunt anunţate şi în oraşe din afara ţării: Buenos Aires, Viena, Bruxelles, Toronto, Zurich, Fribourg, Helsinki, Bordeaux, Paris, Strasbourg, Dusseldorf, Munchen, Suttgart, Wurzburg, Milano, Roma, Torino, Dublin, Beirut, Birmingham, Cardiff, Edingburgh, Londra, Newscastle, Bergen, Oslo, Amsterdam, Haga, Madrid, Valencia, Budapesta, San Francisco şi Los Angeles.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp de iarnă
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Avertizări ANM de vreme rea: cod roșu, portocaliu și galben pentru jumătate din țară
MediaFlux
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?