Paul Bocuse, supranumit „papa” gastronomiei franceze pe care a reprezentat-o cu atâta măiestrie în întreaga lumea, a murit la 91 de ani, potrivit unui mesaj postat sâmbătă pe Twitter de ministrul francez de interne Gérard Collomb şi citat de AFP.vPaul Bocuse s-a stins din viaţă în celebrul său „han”, L’Auberge du Ponte de Collonges, din apropiere de Lyon (centru-est), potrivit unui anunţ făcut de un bucătar şef din Lyon şi un apropiat familiei.
Chef Bocuse suferea de mulţi ani de boala Parkinson, informează Agerpres.
Considerat „tatăl artei culinare din Franţa”, Bocuse a fost totodată un ambasador al gastronomiei franceze moderne, Nouvelle Cuisine, care spre deosebire de bucătăria franceză tradiţională pune accentul pe simplitate şi pe prospeţime în calitatea ingredientelor.
În 1961, statul francez i-a acordat numeroase distincţii şi titluri precum Legiunea de onoare.
Americanii îi recunosc de asemenea meritele iar Culinary Institute of America i-a acordat titlul de „Bucătarul secolului”.
A devenit celebru pentru restaurantele sale de lux, mai ales Auberge du Ponte de Collonges de lângă Lyon, în care şi-a încântat oaspeţii timp de mai multe decenii.
În 1987, Paul Bocuse a lansat prima ediţie a unei competiţii culinare menite sa descopere şi să promoveze tinerele talente din gastronomie.