„În Bucureşti nu se semnalează precipitaţii abundente, iar prognoza precizează că în cursul nopţii precipitaţiile îşi vor face apariţia şi în zona Capitalei, sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar spre dimineaţă şi mâine, în prima parte a zilei, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. Mâine, vântul se va intensifica treptat, viteza maximă fiind de 40-45 km/h, cu precădere în nord-est şi în estul Capitalei, motiv pentru care este estimată o grosime, în medie, a stratului de zăpadă de 6-8 cm, izolat 8-10 cm„, a declarat directorul ANM Gabriela Băncilă, la şedinţa desfăşurată la Primăria Capitalei.
Primarul general a cerut o intervenţie mai eficientă, în special în zona şcolilor, a spitalelor şi a instituţiilor publice. Gabriela Firea a făcut apel şi la administratorii clădirilor, pentru a curăţa perimetrul din faţa imobilelor.
„Solicit tuturor operatorilor de salubritate care au contracte cu primăriile de sector să acţioneze cu seriozitate în această seară, inclusiv cu tratamente preventive. (..) În teren vor fi în această seara 250 de utilaje. Îi anunţ pe toti cetăţenii din Bucureşti că dacă au nevoie de ajutor pot suna la 0800800868, număr la care se va răspunde non-stop şi vor fi preluate toate sesizările”, a spus Gabriela Firea la şedinţă, potrivit Medifax.
Edilul Capitalei a cerut RATB să cureţe de zăpadă staţiile de tramvai, precizând că direcţiile de asistenţă socială au peste 700 locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost, cei care vor refuza să meargă la un cămin social urmând să primească masă caldă şi haine.