Jandarmeria, despre jandarmul filmat când loveşte protestatari în Piaţa Universităţii: Cunoaştem identitatea lui, se fac verificări

Mii de oameni din toată ţara s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii din Bucureşti la un protest de amploare faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale. Tot aseară, pe reţele de socializare au fost distribuite imagini în care se poate vedea un jandarm care îi loveşte de mai multe ori cu pumnul pe unii dintre protestatarii cei care încearcă să forţeze cordonul de jandarmi pentru a ocupa carosabilul în Piaţa Universităţii. "Imaginile apărute în spațiul public, care prezintă acțiunea individuală a unui jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică, fac obiectul unei verificări interne", precizează Jandarmeria Bucureşti, într-un mesaj postat pe contul de Facebook al instituţiei.
Iulian Tudor
21 ian. 2018, 12:12
Jandarmeria, despre jandarmul filmat când loveşte protestatari în Piaţa Universităţii: Cunoaştem identitatea lui, se fac verificări

„Se va analiza punctual acel moment, dar și întregul ansamblu de decizii și contextul operativ premergător acestuia, astfel încât să avem o imagine corectă asupra acestui comportament și nu doar una fragmentară.
La acest moment, cunoaștem identitatea jandarmului din dispozitiv și în urma derulării acestei proceduri de verificare vom stabili exact ce anume a condus la o astfel de atitudine. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu dinamica unei astfel de misiuni, extrem de complexe, vă informăm că dispozitivele de ordine publică au mecanisme de autoreglare în timpul desfășurării misiunii. Există situații în care jandarmii din prima linie, aflați de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiții meteorologice deosebite, pot fi supuși unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera și astfel de comportamente. Responsabilitatea acestei acțiuni punctuale, a unui jandarm, va fi stabilită de verificările interne”, precizează Jandarmeria Bucureşti.

Jadarmeria a explicat şi motivele restricţiilor impuse sâmbătă seara la gurile staţiilor de metrou Piaţa Universităţii. 
„Referitor la situația creată la gurile de metrou, facem precizarea că decizia Jandarmeriei de a temporiza și a redirecționa accesul persoanelor care se deplasau de la stația de metrou către ieșirea dinspre Teatrul Național a fost luată pentru a evita apariția unor busculade, întrucât zona Pieței Universității era blocată și era nevoie de o ieșire controlată a persoanelor”, mai precizează Jandarmeria Bucureşti.

În urma controalelor efectuate în timpul protestului de la Piaţa Universităţii au fost „găsite asupra unor persoane mai multe obiecte periculoase care ar fi putut provoca rănirea gravă a participanților”, iar „persoanele care au fost depistate cu obiecte periculoase, le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Art. 372 Cod Penal ,,Port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe pentru a nu avea ghinion. Atragi pagubă şi boală
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
România, lovită de un episod de vreme rea. Cod galben de vijelii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de apartamente. Lucrarea nu necesită autorizație. Vecinii n-au ce să-ți facă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Iubitul a condus-o la moarte pe o tânără de 17 ani! Băiatul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe un drum din județul Timiș
MediaFlux
Alegerile de la Vatican, influențate de modificările făcute de Francisc. Care sunt condițiile pentru a deveni papă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat