MAE anunţă cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în regiunile: Vidin, Montana, Vraţa, Pleven, Loveci, Veliko Târnovo, Gabrovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad, Silistra şi Şumen din Bulgaria. ”În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-30 de litri pe metru pătrat, fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec., cu rafale de până la 24m/sec. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă”, anunţă MAE.
De asemenea, va fi cod portocaliu de ploi şi vânt puternic în regiunile: Dobrici, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Haskovo şi Kârdjali, unde vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, care, spre orele târzii ale după-amiezii, se va transforma în ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-40 l/m2. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec.
În plus, va fi cod galben de ninsori şi vânt puternic în regiunile Sofia Regiune, Sofia, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolian, Plovdiv şi Stara Zagora. ”În aceste regiuni vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare în cantităţi cuprinse între 15-25 l/m2, fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă”, mai anunşă MAE.
Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri care traversează aceste regiuni să fie închise circulaţiei rutiere.
Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în “App Store” şi “Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.