Dosarul Romgaz. ICCJ a decis că rechizitoriul întocmit este nelegal şi îl retrimite la DIICOT

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni că rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz, în care sunt trimişi în judecată fostul ministru al Economiei Adrian Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae, este nelegal, stabilind totodată excluderea a peste 80 de convorbiri, înregistrări şi comunicări, dar şi a mai multor documente financiar-contabile, extrase de cont şi situaţii financiare.
Romania TV
22 ian. 2018, 18:11
Dosarul Romgaz. ICCJ a decis că rechizitoriul întocmit este nelegal şi îl retrimite la DIICOT

„Constată neregularitatea rechizitoriului numărul 146/D/P/2010 din 31 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpaţilor Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionaşcu Lucia şi SC Interagro SA, precum şi indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.

Potrivit aceleiaşi decizii, judecătorul de cameră preliminară a constat totodată nulitatea interceptărilor şi înregistrărilor în peste 80 de convorbiri telefonice şi comunicări, stabilind excluderea din materialul probator a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor, precum şi înregistrările acestora fixate pe suporţii optici.

Înalta Curte a decis totodată şi excluderea din dosar a unui raport de expertiză financiar-contabilă judiciară.

„Constată nulitatea expertizei financiar-contabilă judiciară efectuată în baza ordonanţelor nr. 146/D/P/2010 din 14 martie 2014, 31 martie 2014, 22 decembrie 2014 şi 26 ianuarie 2015. Exclude din materialul probator raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară întocmit de experţii Dumitriu Marinela şi Bercaru Florian, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, sub numărul 707/01.10.2015”, se mai arată în minută.

Judecătorul a stabilit un termen de cinci zile în care procurorul care a întocmit rechizitoriul trebuie să remedieze neregularităţile constatate şi să comunice dacă menţine trimiterea în judecată.

„Transmite încheierea motivată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, pentru ca, (…), în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei„, se mai precizează în decizie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Pe 9 iunie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ioan Niculae, Marin Mirea, Dan-Victor Alesandru, Viorel Palașcă, Adriean Videanu, Ioana Apan, Alpar Kramer, Francisc Toth, Lucian Adrian Stancu, Marius Leonte Veza, Lucia Ionașcu și persoana juridică SC Interagro SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Procurorii susțin că, la începutul anului 2005, Ioan Niculae, fost acționar majoritar și președinte al SC Interagro SA București, ar fi inițiat un grup infracțional organizat împreună cu Marin Mirea, fost administrator al SC Interagro SA și consilier pe probleme energetice al lui Niculae, și Alpar Kramer, director comercial/marketing în cadrul Romgaz.

„Pe parcursul desfășurării activității infracționale, grupul infracțional organizat ar fi fost sprijinit și de alți inculpați care au acționat la realizarea scopului grupului infracțional: Dan-Victor Alesandru (fost secretar de stat în Ministerul Economiei în cursul anului 2005 și ulterior reprezentant de facto al SC Interagro SA), Adriean Videanu (ministrul economiei în perioada decembrie 2008 — septembrie 2010), Viorel Pleașcă (secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei în perioada 2007 — decembrie 2008) și Ioana Apan (funcționară în cadrul Ministerului Economiei și membru în cadrul AGA respectiv președinte CA Romgaz SA). Grupul infracțional organizat a funcționat până la sfârșitul anului 2010 și a urmărit obținerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societății controlate de acesta — SC Interagro SA”, declară DIICOT.

Astfel, grupul a urmărit și realizat delapidarea SNGN Romgaz SA, în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obținerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC Interagro SA nu era îndrituită a le obține.

DIICOT a stabilit că grupul a avut un lider, în persoana lui Ioan Niculae, și o structură determinată, structurată pe paliere de comandă și în unele cazuri și de execuție la nivelul fiecărei entități juridice implicate în cauză: SC Interagro SA — palierul de comandă — Ioan Niculae, palierul de execuție — Marin Mirea și Dan Victor Alesandru; Ministerul Economiei — palierul de comandă — Adriean Videanu, palierul de execuție — Viorel Palașcă și Ioan Apan; Romgaz SA — palierul de comandă — Alpar Kramer și alți doi suspecți, în prezent decedați.

Conform DIICOT, membrii grupului au aplicat o strategie pe termen lung pentru a obține o cantitate de gaze naturale de la Romgaz, fără ca acestea în fapt să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi.

„S-a reținut că scopul asumat al grupării infracționale inițiate, constituite și coordonate de către Ioan Niculae, reprezentant al persoanei juridice inculpate SC Interagro SA, a fost obținerea ilegală a unor mari cantități de gaze naturale, cu precădere din producția internă la prețuri cu mult mai mici decât cele practicate de SNGN Romgaz SA cu ceilalți parteneri de afaceri, delapidând Romgaz SA prin însușirea pentru SC Interagro SA a unei cantități de gaze echivalente a valorilor totale a discounturilor acordate”, mai spun procurorii.

DIICOT mai arată că grupul constituit și condus de Ioan Niculae, ca reprezentant al SC Interagro SA, ar fi avut ca scop obținerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producția internă, care se comercializează la prețuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată prețul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1.000 mc de gaze din producția internă și aproximativ 500 dolari pe 1.000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producția internă și gaze naturale din import, la un preț mediu).

Anchetatorii explică faptul că Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri la nivelul conducerii Ministerului Economiei, acționar majoritar la Romgaz SA, pentru a obține ordine și memorandumuri în încercarea de a se crea o aparență de legalitate.

„Prin emiterea ordinelor de ministru și prin elaborarea de memorandumuri s-a încercat crearea unei aparențe de legalitate a faptului că reducerile comerciale se acordă în mod egal și nediscriminatoriu tuturor marilor consumatori de gaze naturale din România. În realitate aceste prevederi din ordine, memorandumuri, au fost emise pentru a susține realizarea scopului pentru care grupul infracțional organizat a fost constituit. Dovada faptului că aceste facilități au fost acordate exclusiv pentru susținerea interesului SC Interagro SA, facilități care s-au întemeiat pe influențele inculpatului Ioan Niculae în rândul funcționarilor guvernamentali, rezultă și din împrejurarea că ceilalți doi consumatori industriali similari, respectiv Azomureș SA Târgu Mureș și Electrocentrale-ELCEN-București SA, nu au beneficiat, necondiționat, de reduceri de preț în aceeași perioadă, deși datoriile restante ale acestora erau cu mult mai reduse decât ale SC Interagro SA”, mai arată DIICOT.

Anchetatorii subliniază faptul că în domeniul gazelor naturale, în perioada în care Adriean Videanu a fost ministru al economiei (decembrie 2008 — octombrie 2010), a fost inițiată și aprobată în Guvern OUG 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009, prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producție internă, al căror cost era cuprins între 1/4 și 1/3 din prețul gazelor naturale din import.

„Prin actele emise (ordine, memorandumuri), sub aparența legalității și opozabilității erga omnes, s-au creat modalități de realizare a scopului infracțional, acordându-se reduceri comerciale, precum și posibilitatea/dreptul de achiziționare de gaze naturale doar din producția internă la care a avut acces SC Interagro SA, aproape în mod necondiționat, fără îndeplinirea cumulativă și efectivă a condițiilor prevăzute în acestea”, mai precizează DIICOT.

Potrivit DIICOT, prejudiciul adus Romgaz se ridică la suma de 282.630.330 lei.

Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Permisul auto nu mai rămâne suspendat. Lege nouă în România: S-a validat dreptul de a conduce
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Primele declarații ale Oanei Roman după ce i-a deschis proces penal lui Marius Elisei!
Spynews
Cine este Loredana Martin, ispita de la Insula iubirii. Tânăra a interacționat cu multe vedete internaționale | FOTO
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru București și Bacău
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'