„Eu am înţeles de la doamna ministru de Interne, Carmen Dan, că sunt în momentul de faţă într-o analiză vizavi de modul în care a acţionat Jandarmeria. Am văzut că şi Jandarmeria a emis un comunicat. Sunt absolut convins că doamna ministru Carmen Dan va trage concluziile necesare după aceste evaluări. La urma-urmei, eu cred că a fost un protest care nu a avut chestiuni violente. Jandarmii, ca şi ceilalţi colegi din Ministerul de Interne, şi-au făcut datoria”, a declarat luni premierul interimar, la finalul şedinţei CExN al PSD.
Totodată, Fifor a subliniat că cetăţenii sunt liberi să protesteze şi că este bine ca aceste manifestări să aibă loc în limitele normalităţii şi legalităţii.
„Cetăţenii României sunt liberi să protesteze atunci când au ceva de spus. Lucrul acesta este bine să se întâmple în limitele normalităţii şi ale legalităţii. Suntem un stat european şi respectăm acest lucru, aşa cum respectăm orice alt drept cetăţenesc”, a mai spus el.