În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede însă cum mascații par deosebit de atenți cu Sile și chiar îi căra acestuia bagajele, scrie b1.ro. Vasile Balint a ajuns din nou la închisoare după ce a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă la 5 ani şi 6 luni cu executare.
Mascații s-au dovedit extrem de atenți cu cel mai periculos interlop din România. Camerele de supraveghere montate în interiorul vilei, în curte şi pe trotuarul din faţa vilei familiei Balint au surprins în detaliu întreaga operaţiune, potrivit spynews.ro.
Pe 11 decembrie 2017, Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, a fost condamnat definitiv de Instanţa Supremă la 5 ani şi 6 luni cu executare. După aflarea sentinţei acesta a vrut să se predea susţine familia, dar mascaţii i-au luat-o înainte.
La ora 21.38, în faţa casei lui Sile Cămătaru şi-au făcut apariţia două maşini pline cu poliţişti înarmaţi până-n dinţi, care aveau misiunea de a-l duce pe condamnat la penitenciar. În imagini se vede clar cum oamenii au sunat la interfon, iar după ce s-au prezentat, li s-a deschis poarta şi au intrat. În casă, totul a durat câteva minute, timp în care, potrivit familiei Balint, Sile a fost legitimat şi încătuşat, deşi nu a opus rezistenţă.
După şase minute, cu mâinile legate la spate, Sile a fost escortat de şapte poliţişti până la dubă. Şi cum vorbim de Sile Cămătaru, bagajele au fost cărate chiar de oamenii legii.
Familia acestuia susţine ca încă din prima zi de detenţie Sile a avut probleme. Se pare că, în urma unei percheziţii „la pont”, în bagajele lui Sile Cămătaru a fost descoperit un telefon mobil.
„Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar că el nu a pus mâna pe bagaje. I-au verificat bagajele şi când a fost încarcerat. Cum a ajuns telefonul printre lucrurile lui, când bagajele au stat la poliţişti? Este posibil să fie o manevră, ca să îi facă raport de incident, că i-au găsit telefon în penitenciar şi să nu mai poată să ceară regim semideschis sau liberarea condiţionată!”, spun membrii familiei lui Sile Cămătaru.