Întrevederea lor ar fi trebuit să se desfăşoare la sediul reprezentanţei catalane la Bruxelles, dar guvernul de la Madrid a dat ordin acesteia să nu permită întâlnirea, astfel că ea s-a desfăşurat într-o altă locaţie.
După terminarea discuţiilor ei au dat o conferinţă de presă, la care Puigdemont a confirmat că, după ce formaţiunile cu opţiuni separatiste au obţinut din nou majoritatea la alegerile anticipate din decembrie, este dispus să redevină şef al executivului regional. Însă nu a lămurit dacă se va întoarce în Spania, de unde el şi patru dintre foştii săi miniştrii au fugit pentru a nu fi arestaţi, cum s-a întâmplat cu membrii executivului catalan rămaşi acolo, informează AFP.
”O învestitură ideală s-ar face în prezenţa mea (…) Vom încerca să facem în aşa fel încât să fie exact cum vor cetăţenii”, a spus Puigdemont. ”Are tot dreptul să fie reînvestit”, întrucât este ”autoritatea numărul unu în Catalonia”, a apreciat la rândul său Roger Torrent, care a pledat pentru învestirea lui Puigdemont într-o ”deplină normalitate democratică”, adică în prezenţa acestuia.
Fostul şef al executivului catalan a susţinut anterior că ar putea conduce şi de la distanţă, de la Bruxelles, noul guvern regional, informează Agerpres. Dar guvernul de la Madrid a asigurat că nu va permite aşa ceva, iar pentru a fi reînvestit Puigdemont trebuie să se întoarcă în Spania. Însă dacă face acest lucru, riscă să fie arestat.