Neagu Djuvara, un secol de viaţă: Completa despărţire de trecutul comunist „încă nu i-a reuşit României”

Neagu Djuvara s-a născut în 1916, într-o familie cu origini aromâne, din partea tatălui, aşa cum el însuşi a povestit deseori. Din partea mamei, originile au fost aristocrate: istoricul s-a tras din boieri vechi – Grădiştenii -, fiind astfel înrudit cu mari familii româneşti – Basarabii, Muşatinii, Brâncovenii, Cantacuzinii, Ghiculeştii.

A studiat dreptul la Paris şi istoria la Sorbona, iar franceza a rămas, până la finalul vieţii, limba în care a iubit. Într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, Neagu Djuvara a povestit că lucrează la o carte despre marea lui iubire din adolescenţă, pe care o scrie concomitent în limbile franceză şi română.

„Mama a rămas, până la finalul vieţii, cea mai puternică figură a copilăriei”, mărturisea istoricul şi scriitorul Neagu Djuvara în acelaşi interviu, ea fiind aceea care i-a purtat de grijă “ca o sfântă”, după moartea timpurie a tatălui. ”Femeia a avut un loc enorm în viaţa mea, pentru faptul că, mai întâi de toate, tatăl meu murise la sfârşitul războiului, de faimoasa gripă spaniolă”, îşi amintea Neagu Djuvara.

”Mama, săraca, a fost extraordinară, de un curaj.., a dus barca noastră, când nu mai reprezentam nimic în istoria familiilor din anii 1920. Ea, Tinca Djuvara, îmi amintesc că avea o carte de vizită şi nu mai ştiu dacă era Ecaterina sau Tinca, născută Grădişteanu. Dintr-o dată, familiile mari din veacul al XIX-lea dispăruseră. Odată cu prăbuşirea conservatorilor după război, cel mai interesant era, îmi aduc aminte de când eram copil, să te pui bine cu familia Brătianu”, a rememorat istoricul.

Una dintre amintirile care îi rămăseseră vii era aceea a participării la campania din Basarabia şi Transnistria, în vara şi toamna anului 1941. A avut noroc atunci, a povestit istoricul, că a fost doar rănit, pentru că a fost una dintre bătăliile în care armata română a pierdut cei mai mulţi soldaţi.

În 1943, Neagu Djuvara a intrat în diplomaţie şi a fost cel care, în dimineaţa zilei de 23 august 1944, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu URSS, pe care le-a redat în cartea ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări”.

La Stockholm, Neagu Djuvara a lucrat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. Câtă vreme cortina totalitară a rămas căzută peste România, a trăit în exil, dar cu privirea către ce se întâmpla în ţară, pentru că a militat, până în 1961, în diverse organizaţii ale diasporei.

După 1961, a început o nouă aventură fabuloasă, pe care a povestit-o în volumul său autobiografic, ”Amintiri din pribegie”. Este anul în care a plecat în Republica Niger, unde a petrecut următorii 23 de ani, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. 

În 1972, Neagu Djuvara a obţinut doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron. Din 1984 până în 1990 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris.

Imediat după căderea comunismului, Neagu Djuvara s-a întors în ţara asupra căreia, a povestit deseori Djuvara, comunismul şi-a lăsat pecetea, ”fierul roşu”. Dacă străzile erau aceleaşi, dacă multe dintre clădiri încă rezistaseră comunismului, societatea a fost cel mai greu de refăcut, a constatat istoricul, aproape în fiecare interviu pe care l-a acordat în ultimele două decenii.

A scris mult în cei 26 de ani de când s-a reîntors în Bucureşti şi a mărturisit că lucrul la cărţi i-a răpit timp preţios, pentru că a fost mereu meticulos. La ”Civilizaţii şi tipare istorice”, carte pentru care a primit premiul de istorie al Academiei Franceze în 1976, a lucrat aproape 20 de ani şi a scris-o  în Africa, vreme de şase ani.

Neagu Djuvara a fost nu doar istoric, ci şi un adevărat cronicar al actualităţii.

Astfel, alături de tezele de istorie pe care le-a formulat în volumele pe care le-a semnat la editura Humanitas, dintre care cea a originii cumane a lui Negru-Vodă rămâne cea mai cunoscută şi discutată (”Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”), Neagu Djuvara a vorbit mereu, neobosit, despre valorile democratice, liberale şi despre completa despărţire de trecutul comunist, care ”încă nu i-a reuşit României”.

Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din Bucureşti.

Scriitorul a fost un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, fiind preocupat, în special, de filosofia istoriei.

Neagu Djuvara este autorul a 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor’” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).

Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer.

Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie 2016, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.